Retete de sarbatoare: Cozonac

Printeaza

O reteta delicioasa de cozonac din: faina, galbenusuri, lapte dulce, sare, drojdie, zahar, grasime, zahar, nuca macinata, stafide, cacao, rom, coaja rasa de lamaie, zahar vanilat, coaja rasa de portocala si ou.

Ingrediente:Cozonac

  • 1 kg faină
  • 5 gălbenuşuri
  • 3/4 lapte dulce
  • 1  linguriţă sare
  • 50 g drojdie (2 cuburi) proaspătă
  • 2   linguri zahăr
  • 300 g grăsime (ulei şi unt sau ulei şi untură)
  • 600 g zahăr
  • 300 g nucă măcinată
  • 200 g stafide
  • 2 linguri cu cacao
  • 2-4 linguri rom
  • coaja rasă de la o lămâie
  • 2 plicuri zahăr vanilat
  • coaja rasă de la o portocală
  • 1 ou pentru uns cozonacul

 

Mod de preparare:

Cerne faina într-un lighean şi toarnă gălbenuşurile bătute deasupra. Pune drojdia într-un castron cu 2 linguri de zahăr tos şi 1 linguriţă de sare şi freacă amestecul. Cerne într-un castron 4 linguri de făină.Fierbe o cană cu lapte, toarnă-l peste cele 4 linguri cu faină şi amestecă. Incorporează drojdia şi lasă la dospit 5-10 minute.

Peste făina cu ouăle şi zahărul vanilat, pune maiaua dos­pită şi toarnă încet laptele călduţ în care ai amestecat 300 g zahăr şi coaja rasă de lămâie şi de portocală. Frământă totul 10-15 minute, apoi adaugă câte puţină grăsime călduţă. Frământă 40-50 de minute, până când aluatul face bă­şici. Acoperă vasul şi lasă la dospit până-şi dublează volumul.

Amestecă nuca măcinată cu 2 linguri de cacao, 300 g zahăr tos şi 200 g de stafide macerate în rom. Imparte în două aluatul. Unge suprafaţa de lucru cu ulei, întinde buca­ta de aluat, pune jumătate din umplutură şi rulează. Aşază-l într-o tavă mare, unsă cu ulei. Procedează la fel şi cu celelalte ingrediente. Lasă cozonacii să crească în tavă 30 de minute, timp în care cuptorul se încălzeşte.

Unge cozonacii cu ou bătut şi presară-i cu zahăr tos, coace-i la foc mic 15 minute, apoi 30 de minute la foc potrivit. Scoate-i când s-au rumenit şi ţine-i la cald 4-5 ore.

Cozonac

Cozonac

Pofta buna!

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.