Supa de linte cu lamaie
PrinteazaO reteta simpla si delicioasa de supa de linte cu lamaie din: ulei de masline, usturoi, ceapa, linte rosie, bulion de pui sau de legume, coriandru, cumin, suc de lamaie, sare si piper.
- 1 lingură ulei de măsline
- 3 căţei de usturoi, tăiaţi mare
- 250 g ceapă, tocată mare
- 250 g linte roşie, spălată şi scursă
- 1,2 litri de bulion de pui sau de legume
- 1 linguriţă coriandru măcinat
- 1/2 linguriţă cumin măcinat
- sucul de la 1 lămâie
- 4 felii de lămâie foarte subţiri
- sare şi piper negru
Mod de preparare:
Se încălzeşte uleiul într-o oală cu fundul gros. Se adaugă usturoiul şi ceapa şi se călesc la flacără potrivită 6-7 minute, amestecând mereu pentru a nu se lipi, până când căpătă o culoare maronie. Se adaugă lintea şi se mai lasă pe foc 1-2 minute.
Apoi se pune bulionul, se măreşte flacăra şi se lasă să dea în clocot. Se micşorează flacăra, se acoperă oala cu capac şi se mai fierbe înăbuşit 15-20 de minute până când lintea devine moale.
Se pune o tigaie care nu lipeşte pe foc puternic, iar când s-a încins, se pune în ea coriandrul şi chimenul măcinat şi se prăjesc 1-2 minute, până când aromele încep să se dezvolte, apoi se adaugă în supă.
Se măreşte flacăra la oala cu supă, se adaugă sucul şi feliile de lămâie, se sărează şi se piperează după gust. Se lasă să mai fiarbă încet încă 5 minute. Se presară peste supă un pic de piper negru şi se serveşte.
Poftă bună!