Mancarica de linte cu sfecla
PrinteazaMancarica de linte cu sfecla din: linte rosie, ceapa, morcov, sfecla rosie, supa de carne, faina, sare, foaie de dafin, ulei si patrunjel verde.
- 500 g linte rosie
- 2 cepe
- 1 morcov
- 1 sfecla rosie
- 1 cana cu supa de carne (sau apa daca vrei de post)
- 1 lingura cu faina
- sare
- 1 foaie de dafin (optional)
- ulei de prajit
- patrunjel verde
Mod de preparare:
Curata si taie in cubuleţe ceapa, morcovul şi sfecla. Pune-le la călit în două linguri cu ulei şi un praf de sare. Când s-a înmuiat ceapa cât de cât, adaugă sfecla. Amestecă şi lasă pe foc 5-7 minute. Stinge cu puţină supă, apoi adaugă făina, amestecând energic. Lasă să dea în 2-3 clocote.
Toarnă acum restul de supă şi lasă la fiert până e aproape de clocot. Adaugă foaia de dafin şi codiţele de pătrunjel tocate mărunt.Pune acum lintea, amestecă şi lasă la foc potrivit nu mai mult de 12 minute (lintea roşie fierbe repede). Potriveşte de sare şi serveşte-o fierbinte sau rece, cu pătrunjel verde deasupra.
Mancarica de linte cu sfecla
Pofta buna!