Friptura de miel cu verdeata
PrinteazaFriptura de miel cu verdeata din: carne de miel, usturoi, verdeata, mustar, ulei, sare, piper, ceapa, usturoi si vin.
- 2 kg carne de miel (pulpa din spate)
- 3-4 căţei de usturoi
- 1 lingura verdeaţă uscată (rozmarin)
- 2 linguri muştar
- 2-3 linguri ulei
- sare
- piper proaspăt măcinat
- 1 legatura ceapă verde sau o ceapă
- 1 legatura usturoi verde sau 4-5 căţei de usturoi
- 250 ml vin alb
Mod de preparare:
Pulpa de miel se spală, se curăţă de pieliţe şi se lasă la scurs într-o strecurătoare.
Usturoiul se toacă mărunt şi se pisează cu sare, apoi se freacă cu ulei şi se amestecă cu muştar, piper şi rozmarin.
Se unge carnea cu acest amestec, apoi se acoperă cu o folie şi se lasă la rece, la macerat, 2 ore.
Ceapa şi usturoiul verde se curăţă, se spală şi se taie bucăţi. Se aşază într-o tavă de copt, unsă cu puţin ulei, în strat uniform.
(Se alege o tavă potrivită pentru mărimea pulpei de miel.)
Se presară un praf de sare şi piper, apoi se aşază carnea şi se pune în cuptorul foarte bine încins, la foc iute, 30 minute.
Se scoate tava din cuptor, se stropeşte cu vin şi se pune din nou la copt, aproximativ o oră, până ce se rumeneşte frumos.
Când scade sosul din tavă, se mai adaugă vin. Se acoperă apoi tavă cu o folie din aluminiu şi se mai coace jumătate de oră.
Se serveşte caldă, cu salată de sezon.
Friptura de miel cu verdeata
Pofta buna!