Ruladă de curcan cu şuncă şi ou
PrinteazaRuladă de curcan cu şuncă şi ou din: piept de curcan, cimbru verde, unt, sunca de praga, oua, apa, vin alb, sare, ulei, piper alb, morcovi, varza de bruxelles, unt, sare si piper.
pentru rulada:
- 600 g piept de curcan
- 3 linguri de cimbru verde
- 50 g unt
- 150 g feliute sunca de Praga
- 3 oua fierte tari
- 100 ml apa
- 300 ml vin alb
- sare
- ulei
- piper alb
pentru garnitura:
- 3 morcovi mari
- 20 bucati varza de Bruxelles
- 50 g unt
- sare
- piper
Mod de preparare:
Pentru ruladă, speli cimbrul verde şi-l toci mărunt. Intinzi pieptul de curcan cât mai subţire, îl netezeşti puţin cu ciocanul de şniţele, condimentezi cu sare şi piper, după gust, şi-l laşi să se frăgezească 20 de minute în frigider. Tai jumătăţi ouăle fierte. Aşezi peste carne feliile de şuncă, presari cimbrul tocat şi aşezi jumătăţile de ou.
Rulezi cât mai strâns, legi cu sfoară şi aşezi ru- loul într-o tavă încăpătoare, împreună cu apa şi vinul. Ungi rulada cu unt, o acoperi cu folie de aluminiu, înţepi în câteva locuri, şi o coci circa 45 de minute. Scoţi folia şi o mai laşi 15 minute. O poţi tăia după ce se răceşte.
Pentru garnitură, cureţi morcovii şi îi tai rondele. Speli verzişoarele şi le pui la fiert cu morcovii într-o crăticioară şi laşi câteva clocote. Scurgi legumele şi le sotezi în unt, condimentezi cu sare şi piper, şi serveşti garnitura cu ruloul de curcan, decorat cu tije de cimbru verde.
Ruladă de curcan cu şuncă şi ou
Pofta buna!