Reteta curcan umplut

Printeaza

 Reteta curcan umplut

Ingrediente:Reteta curcan umplut

  • 1 curcan
  • 250 g pâine albă
  • 1 cană lapte dulce
  • ficatul curcanului
  • 100 g margarină
  • 2 ouă
  • sare
  • piper
  • mărar tocat
  • 100 g ciuperci
  • condiment după preferinţă

 

Mod de preparare:

Cureţi curcanul şi îl speli în mai multe ape. După ce se scurge, îl sărezi şi îl laşi astfel timp de o oră. De obi­cei, eu tai vârfurile aripilor şi ghearele din care pregătesc, împre­ună cu celelalte măruntaie, piftie şi ciorbă.

Apoi aşezi curcanul într-o tavă potrivită ca mărime şi îl umpli cu următoarea compo­ziţie: pâinea, înmuiată în lapte dulce şi stoarsă bine, o amesteci cu ficatul dat prin maşina de tocat. Freci margarina spumă şi o încor­porezi în tocătură, pui ouăle, ciupercile tocate mărunt şi călite puţin, apoi adaugi sarea, piperul, condimentul şi mărarul tocat mărunt.

Freci totul bine şi umpli curcanul, apoi îl pui într-o tavă cu 2-3 linguri de apă şi o lingură de untură şi îl dai la cuptor. La început laşi focul mic ca să se frăgezească încet, apoi măreşti focul. Ungi curcanul din când în când cu sosul format, dar şi cu ulei amestecat cu rom. Cu o jumătate de oră înainte de a fi gata, nu îl mai ungi.

In cazul în care curcanul a fost mare, îl laşi la cuptor circa 2 ore şi jumătate, ca să se frigă bine, apoi îi desprinzi picioarele şi aripile, iar pieptul îl tai felii subţiri şi le aşezi frumos pe un platou garnisit cu salată verde.

Scurgi grăsimea din tavă, iar sosul îl amesteci cu 1 lingură de apă şi îl laşi să dea în câteva clo­cote, apoi îl strecori şi îl serveşti în sosieră.

 

Poftă bună!

1 comentariu

  1. N-am mai mancat demult curcan; ia sa fac.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.