Vinul in religia islamica

Unii ar putea crede ca interdictia de a bea vin este inerenta religiei islamice. Nu este asa, caci Coranul, chiar daca face aluzii la pericolul unui consum excesiv de vin, care duce la betie, nu a interzis niciodata vinul.

Intr-o sura din Coran, se spune: „Mâncati si beti, însa nu întreceti masura (…). Puteti bea, dar sa nu va ametiti.” Intr-o alta sura, se spune: „Satan vrea sa aprinda ura si neprietenia între voi [oamenii] prin vin si joc. Vrea sa va îndeparteze de Dumnezeu si de rugaciune.”

Se întelege de aici ca la originea abstinentei musulmanilor se afla mai degraba teama de betie decât o interdictie coranica. Asa se face ca sunnitii ortodocsi si integristi au interzis consumul de vin, iar siitii schismatici si-au facut, dimpotriva, un punct de onoare din a adopta o atitudine contrara, autorizând consumul de vin cu conditia evitarii betiei. A bea vin este de altminteri pentru ei un semn de rezistenta în fata integrismului dogmatic si un mod de a afirma o „contrateologie”.

In secolul al Xl-lea, cultura vitei-de-vie era în mod special înfloritoare în tarile musulmane. Celebrul medic Avicenna spunea: „Vinul este prietenul înteleptului si dusmanul betivului. El este amar si util, precum sfatul filozofului; este permis oamenilor de spirit si interzis imbecililor. II împinge pe prost spre tarâmuri întunecate si-1 calauzeste pe întelept catre Dumnezeu. Astfel, religia îl îngaduie înteleptului, iar ratiunea îl interzice celui sarac cu duhul.” Aceasta luare de atitudine rezonabila a fost, se pare, radicalizata de oameni instruiti, carora vinul nu le facilita doar inspiratia, ci chiar accesul la revelatie. Vinul devine pentru literati un simbol al cunoasterii ezoterice. El a fost rezervat elitei si mai cu seama initiatilor.

S-a baut în continuare vin în veacul al Xll-lea, când au fost publicate poeme magnifice, printre care “Lauda vinului” de Omar Ibn Al Faridh, si operele lui Omar Khayyam care, si el, cânta vinul si se adreseaza lui Allah pentru a sti cum sa-1 bea cu folos. Si poetul proclama: „Sa bei vin si sa iubesti frumusetea valoreaza mai mult decât ipocrizia bigotului; daca îndragostitul si bautorul de vin sunt sortiti Iadului, atunci nimeni nu va mai vedea fata cerului…” Teama de moarte si incertitudinea lumii de dincolo îl îndeamna pe Omar Khayyam la epicurism: „Pentru ca nimeni nu-ti poate garanta o viata viitoare, bucura-ti inima bolnava de iubire, sub clar de luna, bea vin, caci acest astru ne va cauta mâine si nu ne va mai vedea.”

Tema renasterii prin vin o regasim la acelasi autor, într-un mod original, când spune: „Dupa ce voi muri, ai grija sa faci o cupa sau un urcior din cenusa mea, sa-1 umpli cu vin si atunci, poate, voi trai din nou.” Dar daca vinul îl calauzeste pe initiat, cum spune Khayyam, el îi îngaduie, deopotriva, profanului sa acceada la o cunoastere superioara. El afirma: „Eu unul stiu ca singur vinul are cheia misterului si ca el îti da senzatia unui tot perfect.” Vinul permite astfel accesul la un adevar ascuns. Cât despre Hafiz, filozof si poet persan din secolul al XlV-lea, el crede ca vinul îl integreaza pe om în miscarea Universului si îi confera apartenenta la Cosmos.

Astazi, asa cum stim, vinul e interzis în practica religiei islamice. Se considera, probabil, ca omul nu este destul de întelept ca sa culeaga din el binele si sa evite excesele. Profetul a spus limpede ca nu pot coexista în suflet betia si credinta. Una o alunga pe cealalta.