Ghiveci de legume, cu ardei umpluţi cu brânză
PrinteazaGhiveci de legume, cu ardei umpluţi cu brânză din: ceapa, vanata, ardei, gogosari, morcov, telina, ardei iute, rosii, dovlecel, marar, telemea, branza de burduf, ulei.
- 2 cepe
- 1 vanata medie
- 2 ardei rosii
- 4 gogosari mici sau capia
- 1 morcov
- 1 bucata mica de telina
- 1-2 ardei iuti
- 4-5 rosii coapte
- 1 dovlecel mic
- 1 legatura marar
- 200 g telemea
- 50 g branza de burduf sau orice alta branza mai iute
- 100 ml ulei
Mod de preparare:
Vânătă o coci pe flacăra aragazului, la foc iute, o cureţi şi o laşi la scurs. Ardeii capia sau gogoşarii îi coci pe flacără sau în cuptor, apoi îi cureţi. Ceapa o tai solzi şi o pui la călit.
Adaugi morcovul tăiat rondele şi cei 2 ardei tăiaţi şuviţe, pe lung.
Pui roşiile decojite tăiate cuburi, dovlecelul şi ţelina rasă mare, acoperi vasul şi laşi să scadă. Cele două soiuri de brânză le amesteci, adaugi puţin mărar tocat fin şi umpli gogoşarii.
Vânătă o desfaci şuviţe şi o adaugi în ghiveci, iar deasupra pui ardeii umpluţi. Acoperi vasul cu capac şi laşi să mai fiarbă 10-15 minute. La final, presari mărar tocat fin.
Pofta buna!