Tort de nuca si budinca
PrinteazaO reteta delicioasa de tort de nuca si budinca din: oua, margarina, zahar, cacao, nuci, faina, praf de copt, coaja de lamaie, sare, gelatina, lapte, budinca de vanilie, zahar, frisca si visinata.
- 4 ouă
- 150 g margarină
- 150 g zahăr
- 50 g cacao
- 150 g nuci măcinate
- 1 lingură făină
- un plic praf de copt
- coajă de lămâie rasă
- un praf de sare
Pentru cremă ai nevoie de:
- 2 pachete gelatină
- 500 ml lapte
- 1 plic budincă de vanilie
- 50 g zahăr
- 1 cutie frişcă
- 500 ml vişinată
Mod preparare blat:
Pui zahărul să se topească, apoi îl amesteci repede cu margarina şi adaugi gălbenuşurile, cacaua, praful de copt amestecat cu făina, nucile. Aprinzi cuptorul să se încălzească şi continui să faci compoziţia de blat.
Albuşurile le baţi spumă tare cu un praf de sare şi le încorporezi şi pe ele, amestecând bine cu restul, dar numai de jos în sus. Această compoziţie o vei turna într-o formă tapetată cu hârtie pe care o dai la cuptor pentru 40 de minute, la foc mic. Intre timp, pregăteşti crema.
Mod preparare cremă:
Inmoi gelatina în apă, rece, amesteci separat budinca cu un pic de lapte rece, apoi o fierbi 2 minute cu restul de lapte fierbinte şi zahărul. Laşi budinca să se răcească şi apoi îi adaugi gelatina, 2-3 linguri de frişcă bătută şi vişinata.
Cu această cremă umpli blatul răcit şi tăiat în două. Cu restul de frişcă îmbraci tortul, deasupra cu miez întreg de nucă, bucăţele de ciocolată, iar pe margini cu nucă măcinată.
Tort de nucă si budincă
Poftă bună!