Chec aperitiv cu sunca si ciuperci
PrinteazaChec aperitiv cu sunca si ciuperci din: ciuperci, sunca, cascaval, castraveti murati, gogosari in otet, praf de copt, faina, oua, cimbru, oregano, maghiran, piper, boia, sare, patrunjel, ulei.
- 2 borcane ciuperci (800 g)
- 300 g sunca
- 300 g cascaval ori telemea mai nesarata
- 300 g castarveti murati
- 300 g gogosari in otet
- 1 plic praf de copt
- 250 g faina
- 10 oua
- cimbru
- oregano
- maghiran
- piper
- boia
- sare
- 1 legatura patrunjel
- 4 linguri ulei
Mod de preparare:
Alegi un caşcaval mai uscat, pe care să îl razi cu uşurinţă. Scurgi ciupercile din conservă şi le tai mărunt. Tai în cubuleţe şunca şi legumele murate.
Laşi să se scurgă în strecurătoare ciupercile şi murăturile. Baţi ouăle cu un praf de sare, apoi încorporezi 225 g de făină cernută împreună cu praful de copt, alternând cu 3 linguri de ulei.
Condimentezi compozitia dupa gust. O amesteci cu ingredientele taiate in cubulete, patrunjelul fin tocat si cascavalul. Cu uleiul rămas, ungi două tăvi de chec şi le tapetezi cu făină.
Repartizezi în mod egal compoziţia în cele două tăvi şi le coci în cuptorul cald, la foc mediu, pentru 25-30 de minute.
Cu ajutorul unei scobitori, probezi dacă aluatul s-a copt. Dacă scobitoarea iese curată din aluat, checul este copt. Tai checul în felii după ce s-a răcit în tavă.
Chec aperitiv cu sunca si ciuperci
Pofta buna!