Obiceiurile băutului ceaiului in China

China are multe tradiţii şi obiceiuri legate de băutul ceaiului, dintre care unele sunt specifice numai anumitor provincii, iar altele sunt comune pe tot cuprinsul ţării. Vânzarea ceaiului este înregistrată ca una dintre cele şaptezeci şi două de ocupaţii, iar în trecut existau prăvălii în care nu se vindea decât ceai. Chinezii beau ceai în multe feluri. In mod tradiţional, mulţi oameni sugeau ceaiul, adică luau o lingură de ceai şi îl sugeau cu zgomot. Această metodă le permitea să aprecieze pe deplin gustul ceaiului, însă în ziua de azi puţini mai beau ceaiul în acest fel, deoarece este considerat foarte grosolan.

Acum se obişnuieşte mai mult să se bea ceaiul cu sorbituri foarte mici, din ceşcuţe mici, pentru a-i savura la maxim aroma. Unii beau ceaiul şi pe urmă mănâncă frunzele de la fundul ceştii, în timp ce alţii care vor să-şi astâmpere setea îl dau pe gât cu înghiţituri mari. Muncitorii însetaţi de pe şantierele de construcţii deseori cumpără castroane mari de ceai de la vânzătorii locali de ceai, deoarece ceştile tradiţionale de ceai sunt în mod normal prea mici pentru a le astâmpăra setea. Aceste castroane mai mari sunt cam de mărimea unui bol pentru orez.

Totuşi, băutul ceaiului nu constă doar în aprecierea gustului lui sau în capacitatea de a-l revigora pe consumator, ci este şi un eveniment social, oferind nesfârşite prilejuri de a bârfi, de a discuta afaceri sau de a înfăptui anumite ritualuri. Ori de câte ori o persoană primeşte acasă un oaspete, trebuie să servească ceai în semn de bun-venit, fie că îl cunoaşte sau nu. Dacă oaspetele este important, gazda îi va servi ceaiul de cea mai bună calitate în cel mai bun serviciu de ceai pe care îl are.

In marile oraşe, precum Canton, băutul ceaiului cu dim sum a înlocuit micul dejun şi este un moment de socializare şi de a discuta despre afaceri. In China, cuvântul restaurant se referă literar la o clădire în care se bea ceai. Obiceiul de a mânca gustări la ceai a apărut la început la sate, unde săracii cărora le plăcea obiceiul de a-şi trata musafirii cu ceai îl serveau cu produse de patiserie. Oferirea de daruri constând din ceai este alt obicei sătesc ce s-a răspândit la oraşe. Dacă un tânăr voia să curteze o tânără, familia lui trimitea un peţitor acasă la ea cu un dar de frunze de ceai. Familia fetei prepara ceaiul şi conversa cu peţitorul.

Dacă familia bea ceaiul, asta însemna că era de acord cu propunerea de logodnă; dacă lăsa ceaiul neatins, asta indica faptul că refuza propunerea. Un peţitor (sau o peţitoare) putea să viziteze familia fetei de trei sau patru ori, dar, dacă de fiecare dată ceaiul rămânea neatins, familia tânărului înţelegea decizia familiei fetei. Acest obicei a devenit treptat mai complicat, peţitorii aducând nu numai ceai, ci şi alte daruri, precum vin, vite, îmbrăcăminte, prăjituri şi biscuiţi, gustări pentru ceai şi chiar bijuterii.

In China mai există şi o tradiţie a ceaiului pentru a-i cere iertare unei persoane în vârstă. Cel care a greşit îi oferă ceai persoanei în vârstă şi îngenunchează. Dacă persoana în vârstă acceptă scuza, bea ceaiul. Dacă nu se atinge de ceai, înseamnă că refuză să ierte, ceea ce acum se întâmplă rar, în afară de situaţii excepţionale. Un ritual asemănător continuă să fie şi azi important în ucenicia în arta culinară, artele marţiale, tâmplărie şi oricare alt meşteşug sau artă: noul ucenic îngenunchează şi îi oferă ceai profesorului. Dacă ceaiul este băut, asta înseamnă că învăţăcelul este acceptat.

In mod similar, elevii oferă ceai învăţătorului lor în prima zi de şcoală. In ocazii deosebite, precum Anul Nou, generaţia mai tânără îi serveşte pe vârstnicii din familie cu o ceaşcă de ceai ce conţine o curmală roşie uscată. Asta reprezintă urarea de prosperitate şi armonie pentru cei în vârstă. în sudul Chinei acest ceai se numeşte ceai de curmale roşii, în timp ce în nord este cunoscut ca yuan pao sau ceai de pepită.

In timpul Revoluţiei Chineze, când diverse grupuri de revoluţionari voiau să se întâlnească în public, membrii lor foloseau serviciul de ceai pentru a comunica cu grupul din care făceau parte. Făceau acest lucru făcând cu mâna semne codate când aranjau ceainicul şi ceştile de ceai şi când turnau şi beau ceaiul. Astăzi, majoritatea gospodăriilor chinezeşti din toată lumea are un mic altar. In fiecare zi familia pune pe altar daruri precum ceai, fructe şi tămâie, în cinstea strămoşilor sau a zeilor şi spiritelor

Ceaiul este adesea băut ca parte a unor ritualuri deosebite. De exemplu, când un bărbat şi o femeie se căsătoresc, ei împart o ceaşcă de ceai tare. In ceaşcă pun o nucă de lotus şi o curmală roşie uscată ca semn al dorinţei lor de a avea mulţi copii şi de a fi fericiţi. Ceaiul tare înseamnă că şi iubirea lor va fi puternică. In trecut, soţia locuia în casa familiei soţului ei şi îşi servea în fiecare dimineaţă cu ceai socrul şi soacra. In ziua de azi, ea serveşte acest „ceai al nurorii” numai în ziua nunţii.