Chifteluţe de pui in sos de ardei

Printeaza

 

Ingrediente chifteluţe: Chiftelute de pui în sos de ardei

  • 500 g carne de pui
  • 2 cepe
  • 1 felie de pâine
  • 1 ou
  • sare
  • 2 lin­guri ulei
  • 2 linguri făină
  • 200 g orez
  • 1 legătură pătrunjel verde

Ingrediente sos:

  • 1 ardei gras roşu
  • 1 linguriţă bulion
  • 1 şi 1/2 linguri ulei
  • 2 cepe
  • 450 ml apă
  • sare

 

Mod preparare chifteluţe:

Treci carnea prin maşina de tocat împreună cu o ceapă curăţaţă, apoi adaugi pâinea înmuiată în apă şi presată bine, oul şi sare după gust.

Omogenizezi compoziţia, apoi formezi chifteluţe pe care le treci prin făină, le aşezi într-o tavă unsă cu unt sau cu margarină şi le dai la cuptor pentru 20 de minute.

Pregăteşti apoi sosul: cureţi ceapa şi ardeiul, le tai mărunt şi le înăbuşi în ulei cu puţină apă, dar ai grijă să amesteci din când în când. Adaugi bulionul, apa caldă, puţină sare şi laşi sosul să fiarbă pe foc mic 15-20 de minute.

Când e gata, îl răstorni peste chifteluţele rumenite. Cureţi ceapa rămasă de la chifteluţe, o tai mărunt şi o înăbuşi în puţin ulei cu apă. Adaugi orezul spălat, le înăbuşi împreună, torni 4 căni de apă şi laşi orezul să fiarbă pe foc mic 20-25 de minute.

Când e gata adaugi pătrunjelul verde tăiat fin. Aşezi orezul fiert pe un platou, iar în mijloc pui chifteluţe cu sosul de ardei.

Chifteluţe de pui în sos de ardei

Chiftelute de pui în sos de ardei

Poftă bună!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.