Importanta somnului pe timp de canicula
PrinteazaMeteorologii emit zilele acestea avertizare după avertizare de caniculă, iar dacă pe timpul zilei te mai descurci cu temperaturile ridicate, noaptea, căldura este un coşmar. Pentru a avea însă un somn odihnitor pe timpul caniculei, trebuie să ţii cont de câteva recomandări.
Indicat ar fi să nu vă acoperiţi tot corpul pe timpul nopţii, iar dormitorul este bine ventilat. Dacă temperatura internă creşte prea mult în timpul nopţii, creierul emite un sistem de alarmă şi acela este momentul în care ne trezim. Pentru a evita acest lucru, puteti plasa rufe umede în cameră, pentru că, evaporându-se, apa permite scăderea temperaturii ambientale.
De cele mai multe ori, pentru a scăpa de căldură, oamenii dorm cu cu ferestrele deschise, fapt care poate să fie dăunător, mai ales în oraşe. Somnul este puternic influenţat de mediu, iar zgomotul este unul dintre factorii perturbatori. Nu ezitaţi să folosiţi dopuri de urechi dacă lăssaţi geamul deschis.
Pentru a favoriza procesul de adormire, evitaţi să vă expuneţi ochii în faţa unei luminozităţi prea intense la sfârşitul serii. Acest detaliu se aplică şi pentru lumina care provine de la anumite tipuri de ecrane. Ar fi deci de preferat să nu mai folosiţi tablete, computere şi console de jocuri video înainte de a merge la culcare, cu atât mai mult cu cât aceste aparate produc la rândul lor căldură.
Un somn odihnitor pe timpul nopţii implică şi o atenţie sporită la alimentaţie. Evitaţi toate acele lucruri care produc o creştere a temperaturii interne a corpului, în special practicarea de activităţi fizice după ora 20.00, mesele prea bogate în grăsimi şi consumul de băuturi alcoolice sau uşor alcoolizate.
Articol preluat de aici.