Proprietatile ardeiului iute
PrinteazaArdeiul iute ascunde o multitudine de beneficii pentru sănătatea noastră. Usturător şi picant, acesta pune pe fugă durerile, stimulează funcţiile organismului şi-l protejează. Nu are o istorie prea lungă în medicina populară europeană, însă extrem de glorioasă. A fost adus în ţara noastră în urmă cu trei sute de ani şi şi-a găsit „iute” locul, alături alte „focoase” autohtone, precum ceapa, usturoiul sau hreanul, în topul celor mai eficiente remedii anti-răceală. Dar nu numai…
1. Elimină durerea de gât – se pune un vârf de cuţit de seminţe de ardei iute într-un sfert de cană (50 ml) de apă clocotită, se lasă vreme de 20 de minute, apoi se îndulceşte cu puţină miere. Se bea cu înghiţituri mici, lăsând să alunece lent pe gât. Efectele sunt instantanee.
2. Ameliorează rinita – se consumă în calitate de condiment, mai ales în ciorbe şi supe fierbinţi, care îi potentează efectul. Substanţele conţinute desfundă imediat nasul, intensifică circulaţia în zona căilor respiratorii superioare, stimulând lupta cu agenţii patogeni.
3. Tratează gingivita – pe periuţa de dinţi se presară pudră de ardei iute şi se spală dinţii, cu blândeţe. Metoda e benefică şi în caz de dureri, răni sau chiar abcese ale gingiilor.
4. Util în lombosciatică – se pun comprese pe zona dureroasă cu o tinctură de ardei iute, care se obţine astfel: 20 de ardei iuţi se pisează bine, se aşază apoi într-un borcan în care se adaugă un pahar (200 ml) de alcool de 50 de grade. Se închide borcanul ermetic şi se lasă la macerat vreme de zece zile, după care se strecoară prin tifon. Tratamentul se aplică de 1-2 ori pe zi, până la dispariţia durerilor.
5. Reglează tensiunea arterială, întăreşte inima, arterele şi nervii, atunci când este consumat cu regularitate.
6. Intensifică circulaţia periferică deficitară – se masează foarte uşor mâinile şi picioarele cu o soluţie preparată din cinci linguriţe de ardei iute mărunţit (poate fi şi boia de ardei iute), jumătate de pahar de oţet şi jumătate de pahar de spirt, care au stat şapte zile la macerat.
7. Contribuie la pierderea kilogramelor în plus. Căldura resimţită în urma consumului de ardei iute este energie care rezultă în urma arderii caloriilor.
8. Previne ulcerul gastric. Ardeiul iute are o reputaţie negativă şi nemeritată de a provoca ulcerul gastric. Dimpotrivă, studiile au arătat că el poate chiar ajuta la prevenirea acestuia prin distrugerea bacteriilor care pot fi ingerate, stimulând în acelaşi timp celulele mucoasei stomacului să secrete sucuri protectoare, care împiedică formarea ulcerului.
9. Ameliorează disconfortul cauzat de psoriazis. În urma unui studiu de amploare, pacienţi cu psoriazis au folosit preparate topice care conţineau fie extract de ardei iute, fie placebo. Cei din prima categorie au raportat o îmbunătăţire semnificativă a simptomelor. Principalul efect secundar a fost resimţirea unei senzaţii de arsură în zona aplicată.
10. Combate căderea părului. În acest scop, se fricţionează pielea capului cu tinctură de ardei iute (se adaugă o linguriţă de tinctură la 100 ml de apă) de două ori pe săptămână. Pentru creşterea eficienţei se poate asocia cu tinctură de mesteacăn şi tinctură de urzică (la o lingură de tinctură de ardei-iute se adaugă două linguri de tinctură de mesteacăn şi două linguri de tinctură de urzică).
Articol preluat de aici.