Rulada de piept de porc
PrinteazaRulada de piept de porc din: piept de porc, mere, ceapa, carnati de porc, pesmet, seminte de fenicul, coaja de nucsoara, miez de nuca, ulei, faina, cidru, supa de pui, miere, cartofi copti.
- 2 kg piept de porc rulat, cu şoriciul străpuns în câteva locuri, apoi legat cu sfoară alimentară
- 6 mere mici
- 6 cepe mici, curăţate de coajă
- 6 cârnaţi de porc condimentaţi
- 50g de pesmet
- 1 lingură seminţe de fenicul
- 2 linguriţe de coajă de nucşoară măcinată
- 50g miez de nucă, tocat
- 2 linguri ulei de floarea-soarelui
- 3 linguri de făină
- 300ml de cidru
- 700ml supă de pui
- 1 lingură de miere
- cartofi copţi, pentru servit
Mod de preparare:
Cu o zi înainte, pune carnea pe un grătar aşezat deasupra unui vas şi dă-o la frigider, neacoperită, pentru ca şoriciul să se usuce.
Cu ajutorul unui cuţit ascuţit, decupează un „cotor” cu lăţimea de aproximativ 3cm din mere şi cepe. Rade grosier cât mai mult măr de pe „cotor”, înainte de a arunca seminţele. Pune merele rase într-un bol, îndepărtează pielea cârnaţilor şi stoarce carnea în bol. Adaugă pesmetul, seminţele de fenicul, coaja de nucsoara şi miezul de nucă.
Amestecă bine şi asezonează lejer. Indeasă această umplutură în mere şi ceapă şi pune-o, de asemenea, cu vârf pentru că va scădea puţin în timpul gătitului
Incinge cuptorul la 220°C. Freacă porcul cu 1 lingură de ulei şi multă sare de mare. Mărunţeşte miezul de ceapă şi pielea cârnaţilor păstrată, pentru a forma un trepied în mijlocul celei mai mari tăvi de copt pe care o ai, apoi aşază carnea deasupra. Coace-o 1 oră, apoi micşorează temperatura din cuptor la 180°C şi mai las-o încă 1 oră.
Freacă merele şi ceapa cu 1 lingură de ulei, apoi aranjează doar cepele în jurul bucăţii de carne şi acoperă-le lejer cu folie de aluminiu. Coace-le 35 de minute, apoi adaugă merele, îndepărtând folia.
Coace totul alte 25 de minute, până când umplutura se pătrunde, iar cepele şi merele devin moi, dar cele din urmă îşi păstrează încă forma. Scoate carnea, merele şi cepele pe un platou şi acoperă-le lejer cu folie pentru a le păstra calde. Dacă cepele nu sunt atât de moi pe cât ai vrea, acoperă-le din nou cu folie coace-le în continuare cât timp faci sosul.
Toarnă zeama din tavă într-o carafă. Când grăsimea se ridică la suprafaţă, arunc-o şi toarnă zeama de la carne înapoi în tavă. Aşaz-o pe aragaz şi adaugă făina, amestecând, pentru a forma o pastă.
Găteşte sosul 1 minut, amestecând încontinuu, apoi toarnă treptat cidrul, urmat de supă. Dă totul în clocot şi lasă sosul să fiarbă până când scade puţin şi capătă o consistenţă bună. Trece-l prin sită într-o oală sau o sosieră, pentru a scăpa de eventualele bucăţi de ceapă, apoi asezonează-l bine – dacă are nevoie de îndulcire, adaugă miere după gust.
Taie în felii groase carnea, după ce o pui pe masă, asigurându-te că fiecare primeşte o porţie generoasă, apoi împarte merele şi cepele umplute. Adaugă cartofi copţi, legume verzi şi o lingură mare de sos cu cidru.
Rulada de piept de porc
Pofta buna!