Mamaliga cu branza si smantana
PrinteazaMamaliga cu branza si smantana din: apă, mălai, brânză de capră, smântână, ouă, sare mare, unt, piper.
- un litru de apă
- 400 g mălai
- 300 g brânză de capră
- 300 g smântână
- 4 ouă
- o lingură cu sare mare
- 50 g unt
- piper
Mod de preparare:
Ouăle se fierb 7-10 minute, se lasă să se răcească şi se curăţă de coajă. Se taie cubuleţe şi se pun într-un bol. Brânza se taie cuburi sau se rade şi se pune lângă ouă.
Se pune apa la fiert cu sarea şi un praf de mălai. Când a dat în clocot se adaugă tot mălaiul şi untul, se amestecă şi se lasă la foc mediu până se umflă mălaiul şi e gata mămăliga.
Se adaugă ouăle şi brânza, se presară piper şi se amestecă. Se pune mămăliga în castronele sau farfurii adânci, se toarnă deasupra smântână după gust şi se serveşte.
Mamaliga cu branza si smantana
Pofta buna!