Placinta cu peste, spanac si branza
PrinteazaPlacinta cu peste, spanac si branza din: cartofi, sare, piper negru, ouă ecologice, spanac proaspăt, ceapă, morcov, ulei de măsline extravirgin, smântână dulce, brânză Cheddar maturată sau parmezan, lămâie, muştar englezesc, pătrunjel verde, file de egle fin sau cod, nucşoară (opţional).
Ingrediente:
- 5 cartofi mari, decojiţi şi tăiaţi în cubuleţe de aproximativ 2,5 cm
- sare şi piper negru proaspăt măcinat
- 2 ouă ecologice
- 2 mâini mari de spanac proaspăt
- 1 ceapă, tocată mărunt
- 1 morcov, înjumătăţit şi tocat mărunt
- ulei de măsline extravirgin
- circa 285 ml de smântână dulce
- 2 mâini zdravene de brânză Cheddar maturată sau parmezan ras
- sucul de la 1 lămâie
- 1 linguriţă cu vârf de muştar englezesc
- 1 mână mare de pătrunjel verde, tocat mărunt
- 455 g de file de egle fin sau cod, fără piele sau oase şi tăiat în bucăţi lungi
- nucşoară (opţional)
Mod de preparare Placinta cu peste, spanac si branza:
Preîncălziţi cuptorul la 230°C/treapta 8 la cel pe gaz. Puneţi cartofii în apă clocotită cu sare şi fierbeţi-i timp de 2 minute.
Puneţi şi ouăle la fiert şi ţineţi-le pe foc încă 8 minute, pânş devin tari, moment în care şi cartofii ar trebui să fie pătrunşi bine.
In paralel, pentru a-l găti la aburi, puneţi spanacul într-o strecurătoare deasupra oalei. Nu vă va lua mai mult de 1 minut.
Atunci când spanacul e gata, scoateţi-l din strecurătoare şi eliminaţi excesul de apă presându-l cu grijă.
Apoi scurgeţi şi cartofii cu ajutorul strecurătoarei. Scoateţi ouăle, puneţi-le în apă rece, apoi decojiţi-le şi tăiaţi-le în sferturi. Daţi-le deoparte.
Intr-un alt vas, prăjiţi la foc mic ceapa şi morcovul, în puţin ulei de măsline, pentru aproximativ 5 minute, apoi adăugaţi smântână şi aduceţi la punctul de fierbere.
Luaţi vasul de pe foc şi adăugaţi brânza, sucul de lămâie, muştarul şi pătrunjelul verde.
Puneţi spanacul, peştele şi ouăle într-un vas de lut de mărime potrivită şi amestecaţi totul, turnând deasupra sosul cremos de legume.
Cartofii fierţi ar trebui să fie bine scurşi şi făcuţi piure — mai turnaţi peste ei puţin ulei de măsline, sare, piper şi puţină nucşoară, dacă doriţi.
Răspândiţi-i deasupra peştelui. Nu vă deranjaţi să migăliţi plăcinta, astfel încât să arate impecabil — este un fel de mâncare nepretenţios şi consistent. Daţi-o la cuptor timp de aproximativ 25-30 de minute, până când se rumenesc cartofii.
Serviţi alături de nişte mazăre sau de ceva verdeţuri, fără să uitaţi de fasolea coaptă şi de ketchup.
Are o consistenţă lipicioasă, dar deosebit de gustoasă, şi tocmai asta îmi place cel mai mult la ea.
Pofta buna!