Salata calda de vita cu legume
PrinteazaSalata calda de vita cu legume din: dovleac, pastarnac, ceapa rosie, ulei de masline, usturoi, vita, alune de padure, salvie, grau, rucola, mustar dijon, miere.
- 1 dovleac, tocat în cuburi
- 2 păstârnaci mari, curăţaţi de coajă şi tocaţi în cuburi
- 2 cepe roşii, tăiate în sferturi
- 4 linguri ulei de măsline sau de rapiţă
- 2 căţei mari de usturoi, nedecojiţi
- 2 fileuri de vită (circa 450g)
- 100g alune de pădure
- 10 frunze de salvie
- 500g de grâu fiert
- 70g de rucola
Ingrediente pentru dressing:
- 4 linguri de oţet balsamic
- 1 lingură de muştar Dijon
- 1 lingură de miere
- 4 linguri ulei de măsline
Mod de preparare:
Incinge cuptorul la 200°C. Pune dovleacul, păstârnacul şi ceapa într-o tavă, stropeşte-le cu 1 lingură de ulei şi asezonează bine, apoi amestecă totul. Adaugă usturoiul în tavă, tăvălindu-l în ulei, apoi dă tava la cuptor 40 de minute sau până când legumele se înmoaie. Intre timp, scoate carnea din frigider şi las-o deoparte, ca să ajungă la temperatura camerei.
Pune alunele de pădure într-o tigaie şi prăjeşte-le uscat. Transferă-le pe o farfurie şi şterge tigaia cu un şervet de hârtie. Incinge în aceasta cele 3 linguri de ulei rămase, apoi pune frunzele de salvie şi prăjeşte-le 1-2 minute, până când devin crocante. Pune salvia deoparte, lângă alunele de pădure şi lasă uleiul în tigaie.
Asezonează carnea şi prăjeşte-o câte 2-3 minute pe fiecare parte, dacă vrei să obţii o friptură în sânge (depinde de grosime). Transferă carnea într-o altă farfurie şi acoper-o lejer cu folie de aluminiu, lăsând-o să se odihnească câteva minute.
Când legumele sunt gata, scoate-le din cuptor şi pescuieşte din tavă căţeii de usturoi. Cu mâinile sau cu dosul unei linguri, stoarce pulpa moale de usturoi şi aruncă imediat cojile. Zdrobeşte usturoiul cu o furculiţă, apoi adaugă în bol ingredientele pentru dressing, asezonează şi amestecă.
Pune grâul in tava în care se află legumele şi adaugă mare parte din alune. Fărâmitează deasupra frunzele crocante de salvie şi adaugă jumătate din rucola. Stropeşte salata cu jumătate din dressing şi amestecă. Toarnă peste legume zeama lăsată de carne şi feliază subţire fripturile. Transferă salata pe un platou şi aşază pe ea bucăţile de carne. Adaugă restul de alune şi rucola, apoi asezonează cu piper. Serveşte salata cu dressing suplimentar alături.
Salata calda de vita cu legume
Pofta buna!