Chec de post cu branza tofu si cacao
PrinteazaChec de post cu branza tofu si cacao din: faina, praf de copt, margarina, tofu, zahar, lapte de soia, cacao, otet.
- 200 g făină
- 6 linguriţe praf de copt
- 100 g margarină
- 100 g brânză tofu moale
- 120 g zahăr
- 320 ml lapte de soia
- 1 lingură de cacao
- puţin oţet
Mod de preparare:
Mai întâi se dizolvă zahărul în 160 ml din cantitatea de lapte şi se pune deoparte. Apoi, se amestecă foarte bine brânza cu restul de lapte şi cu margarina, până la omogenizarea completă, adăugându-se treptat şi compoziţia de lapte cu zahăr.
După ce făina s-a amestecat cu praful de copt stins în oţet, poate fi adăugată, puţin câte puţin, în compoziţia de mai sus.
Se obţine un aluat semilichid care se toarnă în 2 forme de chec, unse cu margarină şi tapetate cu făină. Se toarnă în fiecare formă cam jumătate, iar ce rămâne se amestecă bine cu cacaua şi se toarnă deasupra, în mod egal, în ambele forme.
Apoi, cu o coadă de lingură, se fac mici cerculeţe în forme, pentru a marmora frumos compoziţia şi se dă la cuptorul preîncălzit pentru 30-45 de minute.
Când sunt gata, se scot din forme, se pudrează cu zahăr, se lasă la răcit, apoi pot fi servite.
Chec de post cu branza tofu si cacao
Pofta buna!