Cozonac de post
PrinteazaCozonac de post din: faina, margarina, ulei, zahar, sare, sofran, drojdie, apa, esente.
- 2 kg făină
- 2 pachete de margarină
- 1/4 l ulei
- 1/2 kg zahăr
- 2 linguriţe rase de sare
- 1 linguriţă şofran
- 50 g drojdie proaspătă
- 1 l apă
- esenţe cât mai multe: rom, coajă de lămâie, coajă de portocală, vanilie, scortisoară
Mod de preparare:
Faci plămădeala. In 2 căni de apă călduţă, dizolvi drojdia, adaugi 1/2 din cantitatea de zahăr, 1/2 din cantitatea de ulei, 2 căni de făină şi baţi bine cu lingura de lemn.
Acoperi plămădeala cu un prosop curat şi laşi să crească la cald. Intre timp, în restul de apă caldă, dizolvi restul de zahăr şi adaugi mirodeniile. Intr-o crăticioară, topeşti margarina cu restul de ulei. Intr-un lighean suficient de mare cerni făina, torni apoi plămădeala crescută, apa caldă cu mirodeniile şi frămânţi. Aluatul obţinut trebuie să fie moale. Dacă este prea tare, mai adaugi puţină apă caldă.
Pe măsură ce frămânţi, adaugi câte o lingură de grăsime, caldă. Frămânţi ca orice cozonac (circa 1/2 oră), până se încorporează toată grăsimea, iar aluatul începe să scoată bule de aer. Acoperi cu un prosop şi laşi la cald să crească. Când creşte cât să-şi dubleze volumul, pui aluatul în formele pentru cozonac ţinute la cald şi unse cu ulei.
Pe masa unsă cu ulei, întinzi bucăţi de aluat groase de 2 cm pe care le umpli fie cu nucă, stafide, rahat, fie întinzi deasupra altă foaie, mai subţire, de aluat cu cacao, înmuiat într-o lingură de ulei. Cozonacii, aşezaţi în forme, nu trebuie să depăşească jumătatea acesteia. Ungi cozonacii pe deasupra cu apă dulce, presari zahăr tos şi îi dai la cuptor.
Cuptorul trebuie încălzit din timp. Când introduci cozonacii, micşorezi focul un timp apoi îl creşti. După 50-60 de minute, cozonacii rumeniţi îi scoţi pe o planşetă, îi aşezi unul lângă altul si îi lasi la răcit.
Cozonac de post
Pofta buna!