Reteta drob de pui
PrinteazaReteta drob de pui din: pui, franzela, oua, ciuperci, unt, ceapa, vin, cerdeata, sare, piper, ulei.
Ingrediente:
- 1 pui mare (1,500 kg)
- 3 felii franzelă înmuiată în lapte
- 5 ouă
- 300 g ciuperci
- 100 g unt
- 2 cepe
- 200 ml vin
- verdeaţă
- sare
- piper
- 100 ml ulei
Mod de preparare:
Puiul curăţat şi spălat, îl tai longitudinal pe spate cu un cuţit şi îi iei pielea cât mai întreagă.
Scoţi carnea de pe oase şi o treci prin maşină împreună cu ceapa şi franzela înmuiată si o amesteci cu ciupercile călite cu unt, ouăle şi verdeaţa tocată, sarea şi piperul.
Cu această compoziţie umpli pielea de pui, o coşi şi aşezi drobul într-o tavă unsă cu ulei. Adaugi 1 ceşcuţă de apă şi vinul.
Dai la cuptor şi laşi până se rumeneşte pielea în care ai pus umplutura. Din când în când, stropeşti drobul cu sosul din tavă.
Poţi prepara drobul şi fără ciuperci. Când îl pui pe platou, poţi aranja alături de drobul de pui, câteva roşii, ceapă verde şi salată verde.
Reteta drob de pui
Pofta buna!