Pulpa de curcan cu cartofi
PrinteazaPulpa de curcan cu cartofi din: pulpa de curcan, usturoi, vin, apa, ulei, sare, piper, cartofi.
- 1 pulpă curcan
- 6-7 căţei mari usturoi
- 1-2 pahare vin alb
- 1 cană apă
- 50 ml ulei
- sare
- piper
- 3 cartofi
Mod de preparare:
Speli pulpa de curcan bine şi o ştergi cu un şervet. Cureţi usturoiul şi-l tai mărunt.
Cu un cuţit crestezi, din loc în loc, pulpa şi o împănezi cu bucăţelele de usturoi.
Ungi carnea cu ulei, o dai cu sare şi piper şi o aşezi într-o tavă unsă cu câteva linguri de ulei.
Torni vinul şi apa. Acoperi cu folie de aluminiu şi o bagi la cuptor, la foc mediu, 30 de minute, apoi scoţi folia.
Din când în când, scoţi tava şi întorci pulpa de curcan. Ai grijă ca sosul din tavă să nu scadă prea mult.
Dacă este nevoie, mai adaugi un pic de apă călduţă, amestecată cu vin.
In următoarea jumătate de oră, la fiecare 10 minute, ungi carnea cu sosul format, pentru a se rumeni uniform.
Această pulpă de curcan o poţi servi cu cartofi la cuptor, pe care-i pui în tavă lângă pulpă, în ultimele 45 de minute de coacere.
Pulpa de curcan cu cartofi
Pofta buna!