Tort cu mere si branza

Printeaza

Tort cu mere si branza din: faina, zahar pudra, unt, oua, lapte, zahar vanilat.

Ingrediente:Tort cu mere si branza

Pentru aluat:

  • 1 kg făină
  • 200 g zahăr pudră
  • 200 g unt
  • 3 ouă
  • 300 ml lapte
  • 2 pliculeţe zahăr vanilat
  • coajă de portocală răzuită
  • 1 pacheţel praf de copt
  • 1 praf de sare

Pentru umplutură:

  • 1 kg brânză dulce
  • 5 ouă
  • 1 fiolă esenţă de vanilie
  • 4 mere
  • 200 g stafide
  • 200 g alune
  • 50 ml rom
  • 1 plic gelatină
  • fulgi de migdale, pentru decor
  • sâmburi de rodie, opţional
  • 2 linguri zahăr

Mod de preparare:

Pentru aluat, amesteci toate ingredientele şi frămânţi până obţii o cocă potrivit de tare. O dai la frigider 30 de minute. Impărţi aluatul în două.

Tapetezi o tavă. rotundă şi întinzi pe fundul ei o parte din aluat, iar pe cealaltă o întinzi pe margini. Pentru cremă, amesteci brânza cu ouăle şi esenţa de vanilie până devine pufoasă.

Pui stafidele la înmuiat în rom aproximativ 30 de minute.

Pe o planşetă, zdrobeşti alunele şi le amesteci cu stafidele scurse. Speli merele, le tai capace, le scobeşti şi le umpli cu amestecul de stafide şi alune.

Prepari gelatina conform instrucţiunilor de pe ambalaj.

Aşezi merele umplute în formă şi torni crema de brânză. Dai tava la cuptorul încins până se rumeneşte.

Amesteci gelatina cu 2 linguri de zahăr şi ungi tortul, apoi presari fulgi de migdale şi, dacă vrei, pui pe fiecare măr câţiva sâmburi de rodie.

Serveşti tortul rece.

 

 

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.