Desert delicios: Turta dulce
PrinteazaTurta dulce din: faina, zahar, apa, unt, oua, scortisoara, cuisoare, coriandru, nucsoara, ienibahar, praf de copt, bicarbonat, sare.
- 500 g făină
- 250 g zahăr
- 150 ml apă
- 50 g unt
- 2 ouă
- 1 linguriţă cu vârf condimente (scorţişoară, cuişoare, coriandru, nucşoară, ienibahar)
- 1/2 linguriţă praf de copt
- bicarbonat
- sare
Mod de preparare:
Intr-o crăticioară topeşti jumă tate din cantitatea de zahăr, până se caramelizează. Apoi torni apă clocotită şi laşi să fiarbă până se topeşte zahărul.
Adaugi condimentele, restul de zahăr şi amesteci până se topeşte şi acesta. Când s-a topit, torni 200 g făină, toată odată.
Omogenizezi bine compoziţia şi o laşi la răcit, într-un bol amesteci 300 g făină, cu sare, praf de copt şi bicarbonat. Adaugi compoziţia de mai sus, călduţă, untul şi ouăle, pe rând.
Frămânţi până ce aluatul devine fin şi nelipicios. Modelezi biluţe, pe care le aşezi într-o tavă şi le coci la foc iute, timp de 20 de minute.
Opţional, poţi unge cu o glazură albă făcută din zahăr pudră frecat cu puţină apă.
Pofta buna!