Paine de casa
PrinteazaPaine de casa din: faina, drojdie, ulei, sare, zahar, apa.
- 1 kg făină (de ţară)
- un pacheţel şi jumătate de drojdie proaspătă (ţaică)
- 4 linguri ulei
- o linguriţă de sare mai grunjoasă
- o linguriţă de zahăr
- două căni de apă călduţă
Mod de preparare:
Pune toate la cald, în bucătărie, de cu seară. Dimineaţa, încinge cuptorul. Prepară maiaua din drojdie bătută cu zahăr, o lingură de făină şi puţină apă, cât să se facă o ciulama şi las-o la crescut într-o strachină mare, acoperită cu un ştergar curat şi culcuşită între cârpe, la cald.
Ea creşte repede, sau mai încet, după cum de vioaie e ţaica şi cât de cald îi e. Cerne făina în covată, sau lighenaş, împreună cu sarea. Dacă ţi se pare deasă, înseamnă că nu-i bine uscată şi mai cerne-o o dată şi încă o dată până devine pufoasă. Fă o gaură în mijloc, pune maiaua care a crescut de dă să iasă din strachină, amestecă puţin, apoi pune uleiul treptat şi apa călduţă, în timp ce amesteci.
Frământă bine şi trage toată făina, treptat, fără grabă să simţi coca mătăsoasă în mâini. Dacă e prea vârtoasă adaugă apă călduţă, dacă e prea moale, adaugă câte un praf de făină. Făina este cea care dă vârtoşenia la cocă. Trebuie să se desprindă coca de pe mâini. Dacă e numai bună, o acoperi cu două-trei ştergare şi dai covata pe pat sau pe masă, culcuşită bine.
O oră trebuie să stea la crescut şi când s-a ridicat, să fie dublă aproape, o scoţi pe planşeta presărată cu făină, îi dai forma rotundă şi o mai laşi lângă sobă ca să mai crească, preţ de un sfert de oră. O pui, după cum ţi-e cuptorul, direct pe vatră sau într-o tavă presărată cu făină. Pe urmă, o cerestezi în cruce, o ungi cu puţină apă călduţă şi o presari ci un puf de făină, faci semnul crucii deasupra ei şi o bagi la copt. Nu umbli la ea, o oră, la foc potrivit spre mare.
E gata când s-a rumenit frumos şi, dacă o loveşti uşor sub ea, sună a gol. O scoţi şi o acoperi cu un ştergar.
Paine de casa
Pofta buna!