75 de milioane de litri de vin de calitate nu pot fi comercializați din cauza clasării

Printeaza

75 de milioane de litri de vin de calitate nu pot fi comercializați din cauza clasăriiVinul din Vrancea se ieftineşte considerabil. Nu pentru că aşa şi-ar dori viticultorii din zonă, ci pentru că aproape cinci sute de mii de litri de vin nu au primit clasarea Organizaţiei Naţionale Interprofesionale Vitivinicole pentru a putea fi îmbuteliate şi vândute la un preţ mai bun.

Igiena vaselor, mirosul de drojdie sau opalescenţa au fost principalele probleme găsite. Reprezentanţii viticultorilor spun au contestat decizia comisiei de degustare, altfel această decizie ar putea să ducă la falimentul fermierilor.

 

 

Clasarea vinurilor din judeţul Vrancea s-a făcut în luna martie şi pentru prima dată acestă evaluarea a fost făcută în sistem informatic. În urma centralizării rezultatelor, s-a constatat că 26 din cele 273 de probe nu îndeplinesc condiţiile de clasare în categoria vinurilor cu indicaţie geografică şi denumire de origine controlată.

Vasilache Stan, inspector ONV Vrancea: „Vorbim la toate aceste 26 de probe de o cantitate de 482.000 de litri de vin. În momentul în care corespund din punct de vedere fizico chimic şi organoleptic aceste vinuri o să treacă, nu are nimeni nimic cu niciun agent economic.”

Principalele nereguli constatate de membrii comisiei au fost igiena vaselor, mirosul de drojdie sau opalescenţa. Viticultorii spun că, în momentul în care s-a făcut clasarea, vinurile erau încă în evoluţie şi din cauza asta au apărut probleme.

Anghelache Gheorghe, inspector ONIV: „În special la cramele mai mici sunt probleme de igienă a vaselor, nu au chiar aşa tehnologi bine pregătiţi.”

Lucian Neacşu, viticultor: „La noi au fost cinci probe. Dar dintr-o sută de probe, 5 la sută sunt lucruri normale. Sunt vinuri tinere, sunt vinuri în evoluţie.”

Dan Dincă, viticultor: „Vrancea a fost destul de afectată şi la struguri la secetă. Trebuie să conteze şi asta, nu numai partea orgaleptică , că-l deguşti şi asta mai departe. Adică sunt ani mai buni şi ani mai slabi.”

Miruna Mihailovici, reporter Digi24: „Viticultorii vor fi nevoiţi să vândă vinurile la mai puţin de jumătate de preţ pentru a acoperi măcar o parte din cheltuieli. În această situaţie se află 26 care au produs vinuri din soiuri de viţă de vie nobilă, înfiinţate prin programul naţional de reconversie.”

Reprezentanţii viticultorilor spun că analiza vinurilor s-a făcut artificial iar asta ar putea duce la falimentul fermierilor.

Toader Manole, preşedinte Federaţia Viticultorilor din Vrancea: „Diferenţa de preţ este enormă . În loc să dăm un vin cu 3 lei, 2,5 lei cu TVA, la 90 de bani. Este vinul comparabil cu cel din import.”

Pentru obţinerea unui vin de calitate, viticultorii trebuie să ţină cont de mai multe proceduri.

Gabriela Râpeanu, profesor Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor: „Cum o tratezi, ce tratamente îi faci. Pe urmă, cum culegi, cât de repede prelucrezi strugurii pe care i-ai cules de pe terenul agricol, cât de repede îi prelucrezi. Dar, definitoriu, după mine, este calitatea materiei prime.”

În urma sesizărilor primite de la viticultori, Organizaţia Naţională Interprofesionale Vitivinicole a anunţat că va relua examinarea vinurilor în termen de 30 de zile.

Judeţul Vrancea este cel mai mare bazin viticol din ţară, cu o suprafaţă de 25 de mii de hectare de vie.

 

Articol preluat de aici.

 

1 comentariu

  1. Sa se ieftineasca

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.