Începe Săptămâna Patimilor. Ce mâncăm în Săptămâna Mare
PrinteazaNutriționistul Lygia Alexandrescu le recomandă celor care doresc să postească în Săptămâna Mare să includă în meniu fructe, legume, cereale, nuci și semințe ce acoperă necesarul zilnic nutritiv de proteine.
“Este aprilie și se simte parfumul unic al Sărbătorilor de Paște. Și la nivel alimentar mulți dintre noi, din diverse motive, religioase sau de sănătate, alegem să postim sau să urmăm o dietă vegetariană. Referitor la această dietă se ridică deseori următoarea întrebare: poate acest program alimentar să furnizeze nutrienții necesari unei bune funcționări a organismului? Răspunsul este: categoric, da. O dietă vegetariană diversă care să includă fructe, legume, cereale, nuci și semințe acoperă necesarul zilnic nutritiv de proteine, carbohidrați, lipide și vitamine. Și aici un rol important îi revine nutriționistului care poate stabili un program nutrițional echilibrat, mai ales și în situația în care persoana în cauză are și un surplus de kilograme care trebuie pierdute”.
Nutriţionistul a mai spus că aproape toate alimentele, cu excepția alcoolului și zahărului, sunt surse de proteine. Câteva exemple în acest sens sunt cartofii, pâinea integrală, orezul, spanacul, broccoli, alunele, mazărea, untul de arahide, tofu, laptele de soia și lintea.
Lygia Alexandrescu a mai spus că surse de grăsimi care ar putea fi utilizate limitat sunt uleiul de măsline, nucile, alunele, untul de alune, semințele, avocado și nuca de cocos.
“Vitamina D nu se găsește în alimentele vegetariene, dar organismul o poate sintetiza prin expunere la soare. Expunerea la soare pe timpul verii timp de 15 minute, de 2-3 ori pe săptămână, este suficientă pentru sinteza vitaminei D. Calciul este mineralul necesar unui sistem osos echilibrat și se găsește în legume proaspete cu frunze verzi (salată verde), tofu, semințe de susan, soia, smochine și broccoli. Zincul este furnizat de alimentele vegetariene, chiar în cantitate mai mare decât cea recomandată zilnic. Se găsește în cereale neprelucrate, legume proaspete și nuci”, a explicat Lygia Alexandrescu.
Fasolea uscată și legumele verzi sunt principalele surse de fier din hrana vegetariană.
“Vitamina B12 este conținută în cantități limitate în alimentele de proveniență vegetală. Așadar suplimentele de vitamina B12 sunt recomandate”, a subliniat Lygia Alexandrescu.
Nutriţionistul enumeră câteva variante de mic dejun de post: germeni de ovăz fierți cu fructe proaspete, musli cu suc proaspăt de citrice sau salată de fructe proaspete, unt de arahide, magiun de prune, pâine cu secară, pastă de linte.