Pasca de ciocolata (varianta)
PrinteazaPasca de ciocolata (varianta) din: faina, cacao, oua, sare, unt, zahar pudra, praf de copt, branza dulce, mascarpone, vanilie, ciocolata, frisca.
Ingrediente:
Pentru aluat:
- 220 g făină
- 65 g cacao
- 1 ou
- 1 gălbenuş
- 1 praf de sare
- 120 g unt
- 100 g zahăr pudră
- 1 linguriţă praf de copt
Pentru umplutură:
- 500 g brânză dulce
- 250 g mascarpone
- 150 g zahăr pudră
- 1 linguriţă esenţă de vanilie
- 100 g ciocolată amăruie sau cu lapte
Pentru glazură:
- 100 g ciocolată cu lapte
- 50 ml frişcă lichidă
- 20 g unt
- 1 lingură cacao
Mod de preparare Pasca de ciocolata (varianta):
Pentru aluat, amesteci într-un bol mare făina cu zahărul pudră, cacaua, praful de copt şi sarea.
Pui în mijloc untul rece, tăiat cubuleţe şi frămânţi între palme, până încorporezi untul. Adaugi ouăle bătute şi omogenizezi.
Frămânţi rapid un aluat omogen. Il înveleşti în folie şi îl păstrezi 1 oră la frigider.
Pentru umplutură, amesteci cele 2 tipuri de brânză cu zahărul pudră şi esenţa de vanilie, apoi adaugi ciocolata tăiată mărunt.
Tapetezi cu hârtie de copt o tavă cu diametrul de 24 cm şi ungi hârtia cu puţin ulei.
Scoţi aluatul din frigider şi întinzi 2/3 din el pe un suport din silicon, sub forma unui disc cu 10 cm mai mare decât diametrul tăvii.
Tapetezi cu aluat baza şi pereţii tăvii şi înţepi cu furculiţa aluatul aflat pe baza tăvii.
Intinzi aluatul rămas sub forma unui disc de diametrul tăvii.
Torni uniform umplutura peste aluat, iar deasupra pui un capac din aluatul rămas şi îl înţepi, de asemenea, din loc în loc, cu furculiţa.
Incingi cuptorul la 180 °C şi coci pasca 30 de minute. O scoţi din formă după ce s-a răcit complet.
Pentru glazură, topeşti pe baie de abur frişca, untul şi ciocolata, omogenizând cu o spatulă. Adaugi cacaua şi omogenizezi cu un mic tel.
Pui glazură într-o lingură şi decorezi pasca. Laşi să se întărească glazura, iar după 10 minute poţi să faci decorurile preferate.
Consumi pasca după ce s-a întărit glazura în frigider.
Pofta buna!