Ciorba de linte galbena
PrinteazaCiorba de linte galbena din: linte, slanina, arpacas, morcovi, cartofi, telina, ceapa, otet, sare.
- 200 g linte galbenă
- 100 g slănină afumată
- 50 g arpacaş
- 2-3 morcovi
- 2 cartofi
- 1 felie ţelină
- 1 ceapă
- 1,2 litri supă de oase (sau de legume)
- sare
- oţet
Mod de preparare:
Se pun separat la înmuiat lintea şi arpacaşul, de seara până dimineaţa. Slănina se taie cubuleţe, se prăjeşte şi se scot jumările.
In untura rămasă se înăbuşe ceapa mărunţită şi rondelele de morcovi, se adaugă ţelina tăiată cubuleţe, lintea, se toarnă jumătate din supa de oase şi se fierbe circa 50 de minute.
Se lasă 15 minute la odihnit, apoi se mixează în blender.
Arpacaşul se fierbe separat în supa rămasă, când este aproape gata, se adaugă cuburile de cartofi, iar la sfârşit mixul de linte. Se asezonează cu sare şi oţet şi se serveşte cu jumările de slănină.
Ciorba de linte galbena
Pofta buna!