Tocanita de porc cu praz

Printeaza

 

Ingrediente:Tocanita de porc cu praz

  • 600 g carne de porc
  • două cepe
  • doi căţei de usturoi
  • o linguriţă de boia dulce
  • un morcov
  • un fir de praz
  • doi ardei capia
  • 5 roşii
  • sare
  • piper
  • ulei de floarea-soarelui
  • pătrunjel
  • orez

 

Mod de preparare:

Carnea de porc se taie în bucăţele şi se ţine la rece. Prazul şi cepele se curăţă, se spală şi se toacă mărunt. Ardeii se spală, se curăţă de seminţe şi vinişoare, se taie cubuleţe sau felii subţiri.

Se încinge puţin ulei într-o cratiţă, se pun cubuleţele de carne şi se prăjesc pe toate părţile, pînă capătă o culoare aurie. Se adaugă legumele tăiate, morcovul dat pe răzătoarea cu ochiuri mari şi se prăjesc zece minute la foc potrivit.

Se adaugă usturoiul curăţat de foi şi feliat, boiaua dulce dizol­vată în 500 ml apă, sare şi piper. Se lasă la fiert 15 minute, se adaugă roşiile curăţate de pieliţă şi date pe râzătoare şi se ţine compoziţia obţinută pe foc pînă cînd carnea este gata.

Dacă este nevoie, se mai adaugă apă în timpul fierberii, se presară pătrunjel tocat şi se lasă să se răcească timp de cinci minute. Se serveşte fierbinte, cu garnitură de orez, peste care se presară pătrunjel proaspăt tocat.

 

Poftă bună!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.