Paste cu fructe de mare
Printeaza
- 600 g pui de caracatiţă
- 500 g macaroane
- doi ardei capia
- 200 g mazăre
- 100 ml vin alb sec
- 50 ml rom
- o jumătate de lămîie
- 4 căţei de usturoi
- oregano uscat
- pastă de ardei iute
- oţet
- ulei de măsline
- sare
- piper
- pătrunjel
Mod de preparare:
Puii de caracatiţă se curăţă, se spală şi se taie în bucăţi mici. Se pun într-un castron cu apă şi o lingură de oţet, se acoperă şi se lasă să stea deoparte timp de 30 de minute.
Se stropesc cu ulei, se condimentează, se amestecă bine cu o lingură de oregano, ardeii capia tăiaţi cubuleţe şi se pun într-o tigaie.
Se prăjesc pînă cînd devin maronii pe toate părţile, se adaugă vinul alb şi romul, se acoperă cu un capac, se lasă să se evapore vinul, apoi se ia de pe foc şi se păstrează la cald. Macaroanele se fierb în apă cu sare, se trec sub un jet de apă rece şi se pun într-un castron.
Se amestecă bine cu o linguriţă de pastă de ardei iute, sarea, usţbroiul curăţat de foi şi feliat, sucul de lămîie, mazărea fiartă şi ingredientele din castron. Se adaugă pătrunjel tocat mărunt, se amestecă şi se servesc imediat. Usturoiul se poate prăji o dată cu ardeiul şi caracatiţa.
Poftă bună!