Salata de varza (alba, rosie sau in combitatie)
PrinteazaSalata de varza din: varza, otet, ulei, sare.
- 1/2 varză mărime medie
- 1/2 lingură oţet
- 1-2 linguri ulei
- sare
Mod de preparare:
Se taie varza în jumătate, se curăţă una dintre jumătăţi de frunzele veştede şi se spală (dacă este cazul). Se scoate cotorul şi se taie varza foarte fin, sub formă de fideluţă.
Varza tăiată se pune într-un castron şi se sărează. După 10 minute se scurge zeama lăsată şi se adaugă oţetul (diluat) şi uleiul.
In bucătăria românească sunt folosite multe variante de preparare, care diferenţiază respectivele salate în special ca gust şi consistenţă:
Se foloseşte numai varza albă, numai varză roşie, sau în combinaţie. De remarcat că în cazul verzei roşii, cantitatea de apă lăsată după 10 minute este mică, iar salata are o consistenţă mai dură.
Se foloseşte chimenul ca aromă.
Se adaugă în amestec morcov ras şi/sau ceapă veche tăiată în feliuţe fine. Varza este sărată şi frecată cu mâna, în prealabil, apoi lăsată circa o jumătate de oră, ceea ce o face să lase multă apă şi să devină foarte moale.
Se adaugă şi alte legume şi zarzavaturi de sezon (de exemplu: ardei gras, praz, gulie etc.).
Se foloseşte varza imediat, fără a mai fi lăsată la scurs. In acest caz, salata va avea o altă consistenţă, fiind mai dură.
Pofta buna!