Supa cremoasa de conopida
PrinteazaSupa cremoasa de conopida din: conopida, ulei, faina, oua, smantana, sare.
- 1 conopidă mare
- 1 lingură ulei
- 1 lingură făină
- 1-2 gălbenuşuri
- 2 linguri smântână
- sare
Mod de preparare:
Conopida se desface în buchete şi se spală bine. Se pune apoi la fiert în 3 I apă cu sare. Din conopida fiartă se păstrează 2 buchete pentru garnitură la cremă. Restul se pasează şi se trece printr-o sită sau strecurătoare deasă.
Separat, se prepară un sos alb: într-o tigaie se pune uleiul şi apoi se presară făina frecând continuu cu o lingură de lemn pentru a nu se forma cocoloaşe. Când făina începe să-şi schimbe culoarea, se adaugă câteva linguri de supă, până ce sosul devine de consistenţa unei smântâni mai subţiri şi nu mai clocoteşte.
Peste pasta de conopidă (pasată) se adaugă sosul alb şi se diluează cu apa în care a fiert conopida. Crema astfel obţinută se pune în continuare la fiert, cam 15 minute.
Separat, se bat gălbenuşurile cu smântână şi se adaugă câteva linguri de supă răcită aproape la temperatura camerei. Amestecul se toarnă apoi în supa-cremă de conopidă. Se adaugă şi cele două buchete rupte sau tăiate. înainte de a fi servită, în cremă se adaugă pătrunjelul tăiat mărunt.
Se serveşte caldă şi cu crutoane.
Pofta buna!
Mie una imi place mult supa de conopida si o fac de cate ori am ocazia