Despre boala Alzheimer

Există temeri că, în 2030, aproape 20% din populaţia continentului nostru va suferi de Alzheimer.

Trăim astăzi într-o societate din ce în ce mai îmbătrânită. Desigur, e foarte ispititoare perspectiva ca, după ce ne-am retras din activitatea profesională, să avem încă mult timp liber­tatea de a ne ocupa cu alte lucruri, care ne fac plăcere şi pe care ni le-am dorit toată viaţa. Dar, odată cu înaintarea în vârstă, ne confruntăm, din păcate, şi cu riscul demenţei senile.

Demenţa, forma extremă a de­teriorării memoriei, nu este o problemă a epocii moderne. Pe măsură ce îmbă­trânim, nu doar musculatura şi articu­laţiile funcţionează tot mai anevoie, ci scade şi productivitatea creierului.

În vremurile când speranţa de viaţă depă­şea rareori 50 de ani, existau mai puţini oameni vârstnici şi implicit mai puţine cazuri de demenţă decât în zilele noas­tre. Medicii prognozează că, în viitorul apropiat, această boală va deveni una dintre principalele probleme de sănă­tate ale omenirii.

Cum apare demenţa?

Când auzim cuvântul “demenţă”, ne gândim imediat la Alzheimer. Totuşi există mai multe forme de demenţă, iar maladia Alzheimer este numai una din­tre ele. Cauzele care dau naştere acestei teribile boli n-au putut fi încă stabilite cu exactitate, în pofida unei uriaşe munci de cercetare. Specialiştii nu au reuşit deocamdată să ajungă la un con­sens, aşa încât susţin în continuare opinii şi teorii divergente. Ei au identificat însă câţiva factori de risc, care favorizează apariţia demenţei.

Factorii de risc

La fel ca accidentele vasculare cere­brale sau infarctele, mare parte dintre demenţe au la origine tulburări de circu­laţie, determinate de modificările pato­lo­gice produse la pereţii vaselor de sân­ge, iar irigaţia sanguină insuficientă a creierului le poate agrava în continuare. Principalele cauze ale tulburărilor circulaţiei cerebrale sunt:
* Valorile mari ale glicemiei, aşadar diabetul. De reţinut că 95% dintre pacienţii diagnosticaţi cu diabet au dezvoltat boala Alzheimer din pricină că sunt supraponderali.
* Hipertensiunea arterială (hipertonia).
* Nivelul ridicat al colesterolului şi trigliceri­de­lor.
* Nicotina.

O sumară trecere în revistă a factorilor de risc menţionaţi mai sus ne arată că boala Alzheimer nu constituie un proces incontrolabil, fatal. Căci primii trei factori de risc pot fi influenţaţi prin prevenirea supraponderalităţii sau înlăturarea surplusului de greu­tate corporală, iar cel de-al patrulea factor se ba­zează pe o dependenţă. În condiţiile în care boala Alz­heimer este confirmată medical sau chiar numai sus­picionată, renunţarea definitivă la fumat reprezintă un imperativ categoric.

Alcoolul

Este o adevărată otravă pentru celule şi, în funcţie de volumul ingerat şi de durata consumului, provoacă o atrofie cerebrală masivă, ce poate fi pusă în evi­denţă cu ajutorul tomografiei computerizate. Limita maximă, stabilită de Organizaţia Mondială a Sănă­tăţii, pentru cantitatea de alcool pur care poate fi consumată zilnic, fără consecinţe negative asupra sănătăţii, se opreşte la 20 de mililitri pentru femei şi 30 de mililitri pentru bărbaţi.

Ceea ce înseamnă că o femeie poate bea cel mult 0,5 litri de bere sau 0,2 litri de vin pe zi. Pe de altă parte, în anul 2010, au fost date publicităţii rezultatele unui studiu efectuat în SUA, din care reiese că un consum moderat de alcool ar reduce riscul de apariţie a maladiei Alzheimer.

Efectul medicamentelor

Odată cu vârsta, creşte de regulă şi numărul preparatelor farmaceu­tice pe care ni le administrăm. Prin­tre acestea se numără şi unele care pot provoca o alterare a perso­nali­tăţii, similară cu demenţa. Vi le enu­merăm mai jos:

* Benzodiazepinele, prezente în somnifere şi tranchilizante.
* Metotrexat, un medicament utilizat curent în tratamentele anti­reu­matice.
* Analgezicele în general, mai ales cele care conţin opiu (opiatele).
* Antihistaminicele (prescrise persoanelor aler­gice).
* Oxibutinina, o substanţă activă întrebuinţată în urologie – ajută la normalizarea jetului urinar.
* Unele medicamente psihotrope, ca Doxepin, Imipramina sau Amitriptilina.

Alţi factori de risc

* Boala Parkinson.
* SIDA (HIV).
* Scleroza multiplă.
* Bolile metabolice care afectează ficatul şi rini­chii.
* O serie de boli infecţioase, de exemplu pneu­mo­nia, encefalita, Zona Zoster, sifilisul sau febra în­so­ţită de deshidratare.
* Afecţiunile tiroidei şi paratiroidei.
* Hidratarea insuficientă (des întâlnită la vârst­nici, mai ales în cursul verii).
* Febra.
* Epilepsia, depresia.
* Intoxicarea (cu metale grele, de pildă mercur, cu substanţele folosite în chimioterapie, cu droguri).

Alzheimer – boala uitării

Sinapsele prin care celulele nervoase comunică între ele sunt întrerupte

Câteodată intrăm în cămară şi nu mai ştim ce voiam să luăm de acolo. În mai puţin de un minut, ni s-a şters totul din minte. “Doar nu mă paşte un Alz­heimer”, vom fi mormăit îngrijoraţi, ca orice om aflat într-o asemenea situaţie. Maladia Alzheimer este o afecţiune complexă a creierului, care evoluează lent, de-a lungul unui număr de ani, manifestându-se prin­tr-un regres evident al capacităţilor cognitive, ca şi prin limitări considerabile în desfăşurarea activităţilor cotidiene.

Ea poate lovi pe oricine, oricând: printre victimele ei s-au numărat oameni care au condus destinele lumii – să ne amintim de preşedintele ame­rican Ronald Reagan sau de “doamna de fier” Margaret Thatcher – precum şi personalităţi artistice remarcabile, cum a fost minunata actriţă franceză Annie Girardot. Denumirea bolii provine de la medicul german Alois Alzheimer (1864-1915), cel care i-a descris pentru prima dată simptomele, în anul 1906.

După decesul uneia dintre pacientele sale, el i-a cercetat creierul şi a des­coperit acolo modificările caracteris­tice aces­tei afecţiuni. Se produce o deteriorare progresivă a materiei cere­brale, care face să se piardă treptat mai întâi me­moria, dar ulterior şi alte apti­tudini mentale. În creier apar diverse aspecte anormale: aglutinări, atrofieri, depu­neri. Spe­cialiştii deosebesc şapte stadii în evoluţia bolii, însă noi vom simpli­fica, vorbind în continuare doar despre o formă tim­purie şi una tardivă.

Forma timpurie a maladiei Alzheimer poate apă­rea chiar înainte de 60 de ani, dar este rară, întâl­nindu-se la numai 5% din cazuri. Îmbolnăvirea e pro­vocată de anumite modificări genetice.

Pentru forma tardivă a bolii Alzheimer nu s-au putut depista cu certitudine cauze ereditare, aici bă­trâneţea însăşi ar trebui considerată principalul factor de risc. După vârsta de 65 de ani, riscul îmbolnăvirii de Alzheimer se dublează din cinci în cinci ani. Dintre seniorii trecuţi de 90 de ani, cei afectaţi de temuta boală reprezintă mai mult de o treime. Există temeri că, în 2030, aproape 20% din populaţia continentului nostru va suferi de Alzheimer. Pe lângă uzura firească a vârstei, aici joacă un rol important şi tot ceea ce ţine de stilul de viaţă: alimentaţia, mişcarea, activitatea intelectuală, gradul de integrare socială.

Cum se manifestă boala Alzheimer

Comparatie între creierul unui om normal (st.) şi cel al unui bolnav de Alzheimer. Zonele de energie puternică (colorate în roşu si verde) sunt reduse la Alzheimer

E important ca această afecţiune neurodege­nerativă să fie depistată într-un stadiu incipient. Există o serie întreagă de simptome care ar trebui privite ca un semnal de avertizare.

Primele semnale de alarmă

Demenţa de tip Alzheimer debutează insidios, du­pă vârsta de 40 de ani. Apa­ren­ţele de normalitate se menţin o perioadă îndelungată.

* Comportamentul în ca­drul discuţiilor – per­soanele care prezintă maladia în forma ei timpurie stau, de exemplu, la o petrecere pe lângă un grup angajat într-o discuţie animată. Ele par să asculte atent ce se vorbeşte, însă nu participă activ la conversaţie. Sunt incapabile s-o facă, deoarece nu mai reu­şesc să urmărească temele abor­date de interlocutori, având sen­zaţia că ele se derulează într-o succesiune prea ra­pi­dă.

* Comporta­men­tul în contextul acti­vităţilor zilnice – când uită ce aveau de făcut, bolnavii obiş­nuiesc să mini­malizeze incidentul, cu o atitudine uşor dispreţuitoare: “Ah, uneori îmi zboară gândul în altă par­te!” Îşi neagă ero­rile, cu toate că ele sunt evidente. Dacă membrii de familie insistă prea mult să clarifice situaţia, ei pot deveni extrem de agresivi.

* Comportamentul faţă de schimbări – deja în stadiul iniţial al maladiei Alzheimer, cei afectaţi reţin cu mare dificultate lucruri noi, fiindcă nu mai pot “prelucra” mental schimbările intervenite. Aceasta poate duce la faptul că bolnavii se încăpăţânează, de pildă, să meargă de fiecare dată pe acelaşi drum, de­venind neliniştiţi şi nervoşi în momentul când rudele sau prietenii aleg un traseu necunoscut pentru a ajunge acasă. În locuinţa proprie, bolnavii suprave­ghează cu stricteţe ca totul să se desfăşoare după o rutină care le este familiară.

* Capacitatea de memorare – memoria de scurtă durată vădeşte simptome de deficit neurologic. Bol­navii repetă mereu una şi aceeaşi întrebare, fiindcă nu-şi amintesc că au pus-o deja, cu cinci minute îna­inte. Nici gesturile făcute în urmă cu câteva clipe nu li se mai fixează în memorie. Un exemplu simplu dar tipic ar fi acesta: bolnavul vrea să-şi prepare mân­carea şi aprinde aragazul. Dacă aude telefonul su­nând, se duce să răspundă şi uită de aragaz.

* Scăderea treptată a greutăţii corporale – deoa­rece bolnavii nu mai sunt în stare să aibă o vedere de ansamblu şi să-şi gestioneze eficient nevoile gospo­dăriei, ei nu-şi mai fac aprovizionarea pe măsura ne­cesităţilor, deci, cămara şi frigiderul rămân de multe ori goale. Le dispare şi senzaţia de foame, aşa încât pierderea în greutate, pe care o arată cântarul, împre­ună cu golurile de memorie tot mai vizibile de la o zi la alta, ar trebui să-i îndemne pe cei apropiaţi să sus­pecteze o demenţă senilă.

Simptome ulterioare

* Mai târziu, se pierd şi măruntele gesturi coti­diene, executate ca atare de-a lungul anilor: legătura de chei, care a atârnat decenii de-a rândul în cârligul din dreapta uşii de la intrare, ajunge în cele mai nepotrivite locuri sau nu mai este de găsit. Ori rola de hârtie igienică e descoperită într-unul din sertarele congelatorului.

* Obiectele nu mai sunt recunoscute, sau li se dă o întrebuinţare greşită. La o pacientă, a atras atenţia faptul că încerca să-şi întindă untul pe pâine, folosind nu cuţitul, ci pieptenele.

* În timp ce memoria de scurtă durată este preju­diciată grav, cea de lungă durată rămâne intactă pen­tru o perioadă îndelungată. Soţia unui pacient cu Alzheimer era convinsă că soţul ei nu-şi mai poate aminti absolut nimic. Însă, când l-a întrebat despre unitatea la care îşi satisfăcuse serviciul militar, el i-a dat prompt răspunsul corect.

* În scurtă vreme este afectată şi percepţia spaţiului. Unui meşter care mai înainte putea să-şi imagineze cu claritate cum va arăta lucrarea lui în final, îi vine acum greu să şi-o reprezinte. În mo­mentul când vor să îmbrace o pereche de pantaloni ori să ia pe ei paltonul, pacienţii întâmpină dificultăţi care nu se explică doar prin mobilitatea limitată a articulaţiilor.

* Un semnal de alarmă deosebit de îngrijorător, legat de orientarea spaţială, este acela că bolnavii se rătăcesc, uneori în propriul cartier sau chiar în zona din imediata apro­piere a locuinţei, care în fond le este familiară. Când se ridică noaptea din pat ca să meargă la toaletă, se întâmplă ca ei să confunde uşa băii cu cea de la intrare şi să iasă astfel din casă, îmbrăcaţi sumar. Riscă să se rătăcească în întuneric sau, în se­zonul rece, se pot îmbolnăvi.

* Scrisul, fiind un complex de mişcări precise, de mare fineţe, a mâi­nii şi degetelor, de­vine o adevărată pro­vocare. Literele se de­formează, scrisul îşi pierde fluenţa, este ne­sigur.

* Un simptom uşor de remarcat sunt tulburările de limbaj. Fluxul verbal se blo­chează mereu, deoa­rece bolnavul nu gă­seş­te cuvintele potri­vite. Vocabularul se restrânge treptat, pa­cienţii au dificultăţi la construcţia frazelor. Şi persoanele sănătoase constată ocazional că nu le vine în minte un termen sau altul, însă ele pot apela în asemenea împrejurări la sinonime sau pe­rifraze – o modalitate la care pacienţii cu Alzheimer nu au acces.

Dezechilibrele afective

O dispoziţie labilă, neconcordantă cu situaţia dată, ar trebui să trezească suspiciuni. Bolnavii ajung să aibă stări depresive, însă şi un comportament agresiv. Ambele tipuri de reacţii constituie o expresie a deznădejdii şi fricii care îi chinuie. Oamenii sunt captivi într-o lume pe care o înţeleg din ce în ce mai puţin.

Totodată, nu mai au posibilitatea să comunice verbal într-un mod adecvat. Dar, fiindcă emoţiile lor se păstrează încă vreme îndelungată, ei încearcă să se facă înţeleşi pe această cale. Unul dintre aspectele foarte importante ale acestor schimbări de dispoziţie îl reprezintă pierderea încrederii în sine. “Ce este cu mine, ce mi se întâm­plă?”

Asemenea între­bări îi pot înspăimânta de-a binelea şi pe cei sănătoşi. Membrilor de familie li se cere să nu facă greşeala de a privi atitudinea agre­sivă a suferindului ca pe o ofensă personală. Con­tactul cu persoana iu­bită poate fi men­ţi­nut încă foarte mult timp în planul afectiv, prin ges­turi simple, cum ar fi o îmbrăţi­şare.

O veste bună: cafeaua ca prevenţie

Riscul de demenţă senilă şi Alzheimer se reduce cu circa 60% la cei care beau între trei şi cinci ceşti de cafea pe zi. Aceasta a fost concluzia, publicată în anul 2010, în “Journal of Alzheimer’s Disease”, de către M.H. Eskelinen şi colaboratorii săi, care au revăzut şi sistematizat rezultatele obţinute într-un mare număr de studii, realizate cu parti­ciparea a 22.658 de persoane, pe o durată de trei decenii.

Ceva mai târziu, o a doua metaanaliză apărută în aceeaşi revistă a venit să confirme punctele de vedere formulate anterior.

Întrucât efectele consumului de ceai fuseseră incomparabil mai mici, rezultă că nu numai cofeina, ci şi alte principii active conţinute în cafea sunt res­ponsabile pentru acţiunea ei pozitivă asupra creierului. Se presupune că aceasta s-ar datora antioxidanţilor.

Articol preluat de aici.