Despre Pinul rosu si Pinul negru

Puţine peisaje se pot compara ca frumuseţe cu cel al pădurii de pin, iarna. Priviţi un pâlc de pini în­tr-o dimineaţă de iarnă se­ni­nă. Verdele acelor, ză­pada aşternută pe ramuri şi albastrul profund al ce­rului dau un contrast de o fru­­museţe care vă va tăia res­pi­raţia. Pe drept cu­vânt, pinul este considerat unul din­tre cei mai fru­moşi şi mai generoşi copaci din lume. Da, aţi citit bine: cei mai generoşi. Cum poate fi un copac ge­neros?

În primul rând, prin puterea curativă a frun­ze­lor, scoar­ţei, răşinii, mugurilor şi fructelor sale. În al doi­lea rând, prin energia pe care o ema­­nă, pen­tru că dincolo de apa­ren­ţa fizică, fie­care fiinţă are şi o tai­nică energie pe care o iradiază în jur. Or, pinul este un adevărat ge­ne­rator de ener­gie.

Sanato­riile cele mai bune din Franţa, din Elveţia ori din Anglia sunt plasate în ve­ci­nă­tatea unor vaste pă­duri de pin. S-a constatat că pa­cienţii care se plim­­bă zil­nic prin­tre pâlcurile de ar­bori de­vin mai optimişti, au un to­nus fizic mult mai ridicat, iar vi­te­za de vin­de­ca­re le creşte sim­ţi­tor.

În rân­dul ra­diesteziştilor (ra­­diestezia este dis­ci­pli­na care se ocupă cu mă­su­ra­­rea bio­energiei), pinul este co­tat cu cea mai puter­nică ema­na­ţie de energie vitală, din­tre toate plantele din flora europeană.

La noi cresc multe specii de pin, dar cel mai frec­­­vent în­tâlnite sunt două: pinul roşu şi pi­nul negru. Pinul roşu (numit şi silvestru – Pinus sylves­tris) este un “văr” de-al bradului, remarcându-se prin scoarţa sa cu nuanţe ro­şia­tice şi prin acele sale grupate câte două într-o teacă, mult mai lungi decât cele ale bradului şi extrem de în­ţe­pă­toare. Pinul negru (Pinus nigra) a fost adus în Transil­va­nia din Austria şi Germania şi este foarte ase­mă­nător cu cel silvestru autohton, doar că are scoarţa nea­gră şi acele ceva mai lungi şi la fel de înţepătoare. Ambii pini au ace­leaşi proprietăţi terapeutice, dintre care vi le pre­zentăm pe cele mai valoroase.

Preparate pe bază de pin

Răşina şi plămădeala de răşină în alcool

Răşina de pin se recoltează prin desprinderea cu cu­ţi­tul de pe arbore, ea fiind întâlnită în toate tăie­turile scoarţei (pentru arbore, răşina joacă rolul de antiseptic şi ci­catrizant). Ea poate fi consumată ca atare sau, pentru a proteja dantura (substanţele din răşină atacă smalţul din­ţilor), poate fi preparată cu alcool. Plămădeala de răşină se obţine foar­te sim­plu: într-un pahar cu alcool ali­mentar de mini­mum 80° (altfel răşina nu se dizolvă), se ada­ugă 3-4 lin­guri de răşină de pin, ames­te­când foarte bine, aşa în­­cât să se dizolve per­fect. După ce s-a di­zol­vat foar­­­te bine, se mai lasă 24 de ore ca să se de­­can­te­ze, după care se filtrează şi se trage în sti­clu­ţe mici, închise la culoare.

Siropul de pin

De pe ramurile de pin proas­păt culese (de câ­teva ore, pentru a nu avea timp uleiul aro­matic să se evapore), se rup numai ace­le, care se zdrobesc apoi pe o planşetă de lemn cât mai bine, cu ajutorul unui tocător. Apoi, într-un bor­can de sticlă cu capac şi cu gura largă, se pu­ne un strat gros de un deget de miere, după care se adau­gă un strat subţire şi uni­form de ace de pin apoi un nou strat de miere ş.a.m.d. În final, dea­­su­pra ultimului strat de ace de pin se pune un strat gros de 2-3 degete de mie­re, după care se închide bor­ca­nul er­me­tic, cu capacul. Se la­să acest amestec în că­mară 2-4 săp­tă­mâni, apoi se fil­trea­ză, rezul­tând un sirop par­fu­mat şi cu efecte tă­mă­dui­toa­re deosebite. Siropul se face şi pri­mă­vara, din muguri, dar cel din ace culese în luna ia­­nua­rie este cel mai bogat în uleiuri volatile şi, ca atare, are efec­tele tă­măduitoare cele mai pu­ternice în bolile res­piratorii şi în unele boli en­docrine.

Băile cu cetini de pin

Se pun 2-3 mâini de ramuri tinere de pin cu tot cu ace, tocate bine, în jumătate de căldare de apă şi se lasă să macereze de seara până dimineaţa, când se filtrează. După filtrare, maceratul se lasă deo­parte, iar cetinile sunt puse să dea în clocot în încă 3-4 litri de apă, după care se lasă la răcit şi se fil­trează. În final, se amestecă de­coctul astfel obţinut cu maceratul la rece filtrat an­te­rior. Pre­pa­ra­tul obţinut se toarnă în apa de baie. O baie cu extract de cetini de pin durează 15-20 de minute, iar apa trebuie în­călzită progresiv, aşa încât prin porii pielii să fie ab­sor­bite cât mai multe substanţe active.

Alifia de răşină de pin

Alifia de răşină de pin se obţine în casă, cu unt şi cu ceară de albine. Se pune un pachet de unt (tre­buie să fie cât mai gras) într-o oală şi se fierbe pe foc de intensitate medie, înlăturându-se spuma din când în când. După 15-20 de minute, nişte sedi­mente închise la cu­loare se depun pe fundul cratiţei, iar untul rămâne limpede. Atunci se ia de pe foc şi se trece untul încins, limpede (fără vreun se­di­ment de pe fund) într-o altă oală curată, în care se ada­­ugă şi un bob de ceară de albine, de mărimea unei alu­­ne (se găseşte în piaţă la apicultori), şi se ames­tecă bine. Atunci când amestecul de unt limpezit şi cea­­ră este omo­gen, se adaugă 2-3 linguri de răşină de pin. În Ardeal şi Bu­covina, fe­meile meştere mai puneau în com­poziţie şi pu­ţină tămâie cu­ra­tă (vreo 2-3 bobiţe), care-i dă­deau un­sorii o aromă şi o pu­tere tămăduitoare aparte. După ce se amestecă bine componentele, ali­fia se pune într-un borcan să se răcească şi se va păstra la rece.

Boli care se vindecă prin tratament cu pin
Tuse, tuse iritativă, broşnită, astm, pneu­monii (ca adju­vant) – se iau zilnic 3-4 linguri de sirop de ace de pin. Pre­pa­ratul se înghite nediluat, încet, lăsându-l să alunece pe gât. Supli­mentar, se fac băi cu cetini de pin sau masaj cu un unguent (poate fi luat din comerţ) în care s-au adă­ugat câ­teva picături de ulei de pin şi aceeaşi cantitate de mentă (ambele uleiuri se găsesc la Plafar).

Traheită, traheobronşită, tuse uscată, iri­tativă – se face gargară cu o linguriţă de plămă­deală de răşină în alcool, diluată în jumătate de pa­har de apă. La 10 minute după gargară, este foarte bine să se înghită lent o linguriţă de miere lichidă sau, şi mai bine, o linguriţă de sirop de ace obţinut în miere.

Infecţii reno-urinare grave, care nu răs­pund la alte forme de tratament, cistită cu sân­gerări, hematurie (urină în sânge) – o jumătate sau o lingură de plămădeală de răşină de pin în alcool se dizolvă într-o jumătate de cană de apă şi se bea imediat, pe stomacul gol. Acest reme­diu lim­pe­zeş­te urina, cicatrizează traiectul reno-urinar şi alină du­re­rea. Plămădeala de răşină de pin în alcool, combinată cu tinctură de ienupăr şi admi­nistrată după aceeaşi metodă, este un elixir infai­libil în toate cazurile de nefrită, cistită şi uretrită. Se iau trei doze pe zi, în cazul bolilor cronice, şi până la şase doze, în cazul celor acute.

Hipofuncţie a glandelor cortico-su­pra­re­nale, impotenţă şi sterilitate masculină – se con­sumă 4-8 linguri de sirop de pin pe zi, pe sto­macul gol. Efectele apar în timp (mi­ni­mum 2 luni), dar sunt foarte stabile. După bolile care pro­voacă steri­li­tate secundară este foarte important să se facă o cură cu acest sirop cu efecte foarte pu­ter­­nice asu­­pra gonadelor. De asemenea, proble­me­le care pot apă­­­­rea din cauza disfuncţiilor glandelor suprare­nale: ec­ze­me şi boli de piele, boli auto­imu­ne, uscări ale mu­coa­selor, este recoman­dată cura cu sirop de ace de pin.

Bulimie (tendinţa de a mânca ne­con­tro­lat) – atunci când apare refle­xul necontrolat de a mânca, se mestecă 3-4 ace de pin verzi. De aseme­nea, îna­in­te de masă, este in­di­cat să se mestece ace de pin, pentru a reduce astfel spon­tan cantitatea de hrană consumată. Seva acelor de pin are efecte miraculoase în reglarea apetitului.

Răceli frecvente, cistite recidivante, sistem imunitar slăbit – se consumă de trei ori pe zi câte 2 linguriţe de sirop de ace de pin, preparat cu miere.

Utilizări externe

Alifie de raşină de pin

Astenie, convalescenţă, dureri mus­cu­lare – se fac băi ge­ne­rale cu extract de cetini de pin, du­pă care se fac şi fric­ţio­nări uşoare cu alifie de răşină de pin pe tălpi, pe ge­nunchi (în scobitura aflată la două degete şi jumătate sub ro­tulă), pe umeri.

Reumatism – se fac băi fierbinţi cu cetini lo­curilor du­reroase (baia durează 20 de minute), după care se ung cu răşină. Atunci când este frig afară sau când vremea este umedă, se fac două apli­caţii cu alifie de răşină pe zi, pe articulaţiile dureroase.

Hemoroizi – se aplică pe locul afectat, de două ori pe zi, ali­fia de răşină, al cărei mod de pre­parare a fost des­cris mai sus. Cu alifia ceva mai tare (se pune mai multă cea­ră) se fac mici supozitoare cu rol cicatrizant şi an­ti­in­fla­­ma­tor.

Paraziţi ai pielii (scabie) – se pune o mână de scoarţă de pin to­cată mărunt într-un litru de apă şi se fier­be la foc mic, adăugând apă din când în când, vreme de 3-4 ore, până când ră­mâne pe fun­dul vasului o pastă uni­formă, uşor lipicioasă. Cu această pas­tă se ung zonele afectate. În pre­a­la­­bil, este bine să se facă o pen­su­la­re cu plă­mă­deală de răşină de pin în al­cool.

Psoriazis – se ung zonele afectate, alternativ, cu alifie de răşină de pin şi cu pastă din scoarţă de pin, al cărei mod de preparare a fost descris ante­rior.

Articol preluat de aici.