Rulada cu gem Roly-Poly

Printeaza

Rulada cu gem Roly-Poly

Rulada cu gem Roly-PolyMultor englezi, acest desert le aminteşte de zilele de şcoală, când deseori se înfruptau din el. Aluatul, preparat în mod tradiţional din untură, făină, suc şi coajă de lămâie, un ou şi zahăr, este întins într-o foaie, uns cu gem (de zmeură, căpşuni, mure sau coacăze negre), apoi rulat dinspre partea îngustă.

Se înfăşoară în folie de plastic, apoi în folie de aluminiu, pentru a-şi menţine forma, şi se fierbe câteva ore la abur. Rulada poate fi de asemenea unsă cu ou bătut cu apă rece şi coaptă în cuptor, la foc mediu, 45 de minute sau până devine maronie. Desertul rămâne crocant în exterior, plin cu gem zemos în interior şi se serveşte întotdeauna cu o cremă preparată din praf de budincă. Este un desert gustos, numit în trecut „budincă în mânecă”, deoarece mâneca unei cămăşi era considerată cea mai potrivită bucată de pânză, în care putea fi fiert la abur.

Perioada de glorie a ruladei cu gem Roly-Poly a fost între anii 1850 şi 1950, când iernile erau aspre, iar în case nu era prea cald. în cartea doamnei Beeton, Household Management publicată întâia oară în 1861, se găseşte şi o reţetă de budincă cu gem Roly-Poly.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.