Specialitati mongoleze
PrinteazaLa începutul secolului XVI, triburi de luptători moguli au invadat India, unificând mai multe regate şi formând un imperiu puternic, care a rezistat timp de aproape 300 de ani.
Primul rege mogul care a domnit în India, Babar, venea din Asia Centrală. Pentru că detesta atât cultura şi clima, cât şi mâncarea din noua sa ţară, şi-a propus să creeze o cultură mai rafinată, inclusiv la nivel gastronomic, în care elementele culinare persane să se îmbine cu gusturile tradiţionale ale hinduşilor.
Rezultatul acestei fuziuni a fost bucătăria mogulă, numită şi hrana regilor.
In preparatele specifice bucătăriei mogule se foloseau ingrediente foarte diverse, precum smântână, migdalele şi fisticul, şofranul, dar şi alte condimente puternice, precum zahărul şi siropul, carnea de pui şi de miel, fructele uscate şi orezul.
Regii moguli au poruncit ca în provincia Kashmir să fie plantate livezi, pentru a se bucura de fructe care până atunci nu creşteau în India, cum ar fi merele, piersicile, caisele şi cireşele.
La ospeţele pe care le dădeau aceştia, un rol important îl deţineau dulciurile. La sfârşitul mesei, se serveau întotdeauna o mulţime de deserturi ispititoare.
Ospăţul în sine cuprindea zeci de feluri de mâncare, aduse la masă de o mulţime de servitori.
Astăzi excelenta bucătărie tradiţională mogulă se mai poate întâlni în unele case, precum şi în restaurantele de lux din Delhi.