Tort diplomat clasic
PrinteazaTort diplomat clasic din: oua, zahar, faina, vanilie, gelatina, portocala, frisca.
Ingrediente:
blat:
- 5 ouă
- 125 g zahăr
- 125 g făină
- 1 praf de sare
- 1 linguriţă cu esenţă de vanilie
crema:
- 5 ouă
- 200 g zahăr
- 2 pliculeţe cu gelatină
- 1 linguriţă cu esenţă de vanilie
- coaja rasă de la 1 portocală
- 1 l frişcă lichidă
Mod de preparare:
Pregăteşte blatul. Separă albuşurile de gălbenuşuri. Bate albuşurile spumă, adaugă zahărul şi mixează până se întăresc. Adaugă gălbenuşurile, amestecă, apoi pune vanilia şi făina.
Toarnă totul într-o tavă de 38×33 cm, teflonată, tapetată cu hârtie de copt şi coace blatul timp de aproximativ 25 de minute, la foc mediu.
Lasă să se răcească, apoi îndepărtează hârtia.
Pentu crema diplomat, înmoaie gelatina în apă rece cât să o acoperi de 2 degete. Las-o deoparte 10-15 minute.
Intr-un bol pune ouăle, vanilia, zahărul şi mixează bine. Transferă compoziţia într-o crăticioară şi pune pe foc mic sau la bain-marie şi amestecă permanent până când crema se îngroaşă.
Adaugă coaja de portocală şi mai lasă 1 minut pe foc, după care dă deoparte. Lasă să se răcorească puţin, după care încorporează gelatina.
Pentru montarea tortului foloseşte otavă rotundă cu inel, cu diametrul de 28 cm.
Decupează un cerc din blat cu ajutorul formei de tort.
Bate frişca şi încorporeaz-o rapid în cremă. Toarnă totul peste blatul din tavă şi nivelează.
Dă la rece pentru cel puţin 4 ore, sau de preferat, până a doua zi.
Scoate tortul din tavă şi decorează-l cu frişca.
Pofta buna!