Placinta delicioasa cu carne

Printeaza

O reteta de placinta delicioasa cu carne din: faina, oua, apa rece, sare, ardei grasi, ceapa, ulei, carne tocata, sare, piper, unt si lapte.

Ingrediente:Placinta delicioasa cu carne

coca:

  • 375 g faină
  • 4 ouă
  • 3 linguri apă rece
  • puţină sare

umplutura:

  • 2 ardei graşi
  • 3 cepe mari
  • 4 linguri ulei
  • 500 g carne tocată
  • sare şi piper

pentru uns:

  • 40 g unt
  • 3 linguri lapte

 

Mod de preparare:

Făina şi sarea se pun pe o planşetă de lemn, se face o adâncitură la mijloc şi în ea se pun ouăle bătute cu puţină apă. Se amestecă totul bine şi se frământă o cocă. Se lasă acoperită să se odihnească. Se curăţă ardeii şi se taie mărunt.

Ceapa se toacă fin. In ulei bine încins se pun să se prăjească la un loc carnea, ardeii şi ceapa, cu sare şi piper, timp de zece minute. Coca se împarte în paisprezece părţi egale. Douăsprezece dintre ele se întind foaie cu foaie cu un sucitor, de grosimea unei lame de cuţit, şi se ung, fiecare în parte, pe ambele feţe, cu unt topit.

Se întinde umplutura deasupra fiecăreia şi se rulează. Se unge o formă rotundă şi se pune una dintre cele două foi rămase, deasupra aşezându-se rulourile cu carne. Se stropesc cu unt şi se pune deasupra ultima foaie rămasă. Se stropeşte din nou cu unt şi se lasă la cuptor o jumătate de oră.

 

Poftă bună!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.