Berea – de la prohibiţie la mileniul al treilea

In paralel cu tot mai ampla răspândire a băuturilor alcoolice, secolul XIX a cunoscut şi extinderea flagelului care este alcoolismul. Mai cu seamă lumea ecleziastică e sensibilă la această proble­matică, organizând campanii împotri­va consumului de alcool şi solicitând instituirea unei legislaţii restrictive.

In anul 1853, în Scoţia, urmată de Irlanda şi Ţara Galilor, a fost interzis consumul de băuturi alcoolice duminica. Indată după Primul Război Mondial, nume­roase state au aprobat un cadru norma­tiv care avea ca scop un control strict al consumului de alcool şi mergea de la diminuarea drastică a programului loca­lurilor britanice până la normele absolut restrictive din Noua Zeelandă, Austra­lia, Danemarca, Norvegia, Suedia, Fin­landa, Islanda şi Belgia.

Vântul prohibiţionist bătea de câtva timp şi în Statele Unite, unde au fost adoptate prevederi în această privinţă. Odată cu intrarea în război împotriva Germaniei, Congresul a interzis tempo­rar producţia de alcool. Insă pofta de un pahar de bere bună sau de un păhărel de whisky este greu de înfrânat, ca să nu mai vorbim de posibilitatea dezvoltării unor afaceri înfloritoare, chiar dacă nu întru totul legale.

Aşa se face că, în timp ce fabrici de bere şi distilerii erau sigi­late, în statul Minnesota ajungându-se chiar la închiderea localurilor unde se descoperea că erau distribuite sau vândute băuturi alcoolice, a avut loc şi o pro­liferare a producătorilor şi magazinelor clandestine, organizate şi susţinute abil de un mare număr de consumatori.

In Statele Unite, regulile erau dictate, de acum, de gangsteri şi de arme, în timp ce populaţia se arăta făţiş tot mai opusă Prohibiţiei. In 1933, statele din cadrul federaţiei au căpătat autonomie în legife­rare în privinţa băuturilor alcoolice.

Aşa se face că berea s-a întors pe piaţă, în de­plină legalitate; totuşi, n-a trecut mult şi s-a văzut nevoită să facă faţă noilor pro­bleme generate de cel de-al doilea con­flict la scară mondială, reprezentate de raţionalizarea utilajelor şi a materialelor şi de necesitatea utilizării unor materii prime neluate în seamă niciodată până atunci (apă de mare distilată, zer de lapte etc), pentru a produce nişte băuturi cu o vagă aromă de bere.

Odată încheiat con­flictul şi pornită reconstrucţia, numărul polilor de producţie din industia berii s-a diminuat drastic. In acest ccntext, a apărut, însă, noua tendinţă de creare a unor mari firme internaţionale. Astfel au luat naştere mărcile Northern United Breweries, rod al uniunii dintre 12 între­prinderi producătoare de bere, şi Allied Breweries.

Fenomenul s-a extins la nivel mondial: singurele ţări care, graţie unei tradiţii locale bine consolidate, dovedesc o anumită rezistenţă faţă de acest feno­men sunt Germania şi Belgia. Marii poli ai producţiei de bere au depăşi: rapid frontierele naţionale, datorită une reţele de distribuţie super-organizate, capabilă să ajungă în orice localitate, precum şi noilor forme de producţie, cum este cea a producţiei sub licenţă, de către între­prinderi care se găsesc în alte state.

Până în acest moment, producţia de bere respectase acea personalitate pe care un producător i-o oferea berii, dar producţia de masă şi nevoia de a face produsul plăcut unui număr cât mai mare de per­soane au făcut din ea un produs mai de­grabă anonim, cu un gust în care hame­iul se simte mai puţin, şi având mai mult gaz, aproape ca o băutură răcoritoare. Astfel a început o perioadă de mare criză pentru multe întreprinderi europene, iar multe sortimente istorice au dispărut.

Confruntându-se cu acest fenomen, în 1971, un grup de consumatori englezi a creat asociaţia numită Camra (Campaign for Real Ale – Campania pentru o bere autentică). Urmare a acestei iniţiative (mai ales începând din 1980), au apărut mişcări similare, de amatori pasionaţi care s-au organizat pentru a-i sprijini pe producătorii de bere de calitate, fabricată după metode adecvate de prelucrare.

Au renăscut astfel numeroase fabrici de bere bazate pe producţia de specialităţi deose­bite, cu gust aparte, unele dintre ele rare, rodul unor reţete foarte vechi. In momentul de faţă, există două direcţii în care se îndreaptă consumul de bere.

Pe de-o parte, comercializarea produ­selor economice, care au o concentraţie scăzută de alcool, destinate desfacerii prin hipermarketuri, uzului casnic sau consumului cu ocazia evenimentelor sportive sau muzicale. Pe de altă parte, o creştere tot mai mare a cererii de pro­duse de calitate din partea tinerilor şi a celor care frecventează localurile la modă. Previziunile experţilor pentru viitorul apropiat se întâlnesc în punc­tul în care se afirmă că interesul pentru tipurile minore va tinde să se conso­lideze ulterior.