Lista REMEDIILOR NATURALE impotriva ALERGIILOR
PrinteazaSpecialiştii în alergologie precizează că puful de la copaci, praful şi polenul sunt doar câteva dintre cauzele apariţiei alergiilor.
Primăvara este sezonul în care multe persoane acuză iritaţii la nivelul căilor respiratorii, strănută sau le curge nasul – semne ale alergiei, spun medicii. Potrivit statisticilor de specialitate, 25 la sută din populaţia Europei suferă de această afecţiune, iar în România, între 20 şi 24 la sută din persoane au rinită alergică.
Specialiştii în alergologie precizează că puful de la copaci, praful şi polenul sunt doar câteva dintre cauzele apariţiei acestei afecţiuni des întâlnite în această perioadă a anului. Medicii adaugă că alergiile apar ca urmare a sensibilităţii organismului şi sunt provocate de factori alergeni, manifestându-se prin inflamaţii locale sau sistemice, de intensitate şi severitate variabile, informează site-ul news. yahoo.com. Potrivit specialiştilor, alergiile pot fi combătute şi cu ajutorul remediilor naturale.
● O soluţie la îndemână pentru îndepărtarea alergiilor este includerea în dietă a condimentelor precum piperul, hreanul, ceapa şi usturoiul, susţine dr. Mary Hardy, de la Centrul Medical Cedars Sinai din Los Angeles. Specialistul este de părere că aceste condimente cresc rezistenţa organismului la factorii alergeni. Potrivit alergologului Clifford Bassett, persoanele alergice la polen nu ar trebui să mănânce pepene galben, banane, castraveţi, seminţe de floarea-soarelui, muşeţel şi suplimente vegetale ce conţin echinacea, deoarece acestea accentuează şi mai mult simptomele alergiei, iar riscul şocului anafilactic este destul de crescut.
● Acupunctura întăreşte rezistenţa organismului la factorii alergeni. Potrivit specialiştilor, terapia este îndreptată asupra sistemului imunitar, acolo unde începe reacţia alergică. Potrivit unui studiu publicat în American Journal of Chinese Medicine, acupunctura a redus simptomele alergiei la toţi voluntarii implicaţi în cercetare, fără a se înregistra efecte secundare. Acupunctura calmează zonele din sistemul imunitar care sunt suprastimulate prin expunere la mai mulţi factori iritanţi.
● Vitamina C este importantă într-o alimentaţie sănătoasă, iar persoanele susceptibile la alergii au o dietă săracă în vitamina C. Această vitamină are un efect puternic antioxidant asupra organismului, care are o acţiune puternică antihistaminică şi înlătură substanţele străine din organism printr-un proces de detoxifiere. Doza zilnică, în rândul persoanelor alergice, poate fi ridicată până la 1. 500 mg de vitamina C, luată de 3 ori pe zi sau chiar mai mult.
● Ceaiurile de cimbru şi eucalipt ajută la uşurarea congestiei, simptom des întâlnit în rândul alergiilor. Specialiştii în alergologie recomandă să puneţi câteva frunze de cimbru şi eucalipt într-o ceaşcă de apă fierbinte. După ce se răceşte, amestecul obţinut se va aplica pe piele cu ajutorul unui disc demachiant, iar după 30 de minute se recomandă îndepărtarea acestuia cu ajutorul apei călduţe.
Articol preluat de aici.