Chefal rosu cu sos provensal
PrinteazaO reteta de chefal rosu cu sos provensal din: fileuri de chefal rosu, sare, piper, ulei de masline, usturoi, ardei gras, esalota, vermut sec, ierburi de provence, rosii, masline si patrunjel
- 4 fileuri de chefal roşu, cu piele, aproximativ 125 g fiecare
- sare şi piper negru
- 2 linguri ulei de măsline
pentru sos:
- 2 căţei de usturoi, zdrobiţi
- 1 ardei gras mic galben, tocat
- 1 eşalotă, tocată fin
- 2 linguri vermut sec
- 1 lingură ierburi de Provence sau oregano uscate
- 350 g roşii, descojite şi tocate
- bucăţi mari 8 măsline negre mari, fără sâmburi, tocate bucăţi mari
- 2 linguri pătrunjel proaspăt, tocat mare
Mod de preparare:
Se sărează uşor fileurile de peşte şi se ung cu puţin ulei. Pentru sos, se încălzeşte 1 lingură de ulei într-o cratiţă şi se călesc usturoiul, ardeiul şi eşalota 8 minute.
Se adaugă vermutul şi se lasă să fiarbă până se evaporă la jumătate. Se pun verdeţurile uscate, roşiile, sarea şi piperul după gust. Se dă în clocot, apoi se reduce flacăra, se acoperă şi se fierbe încet 10 minute. Aproape de final, se adaugă măslinele şi pătrunjelul şi se sărează după gust.
Intre timp, se încălzeşte restul de ulei rămas într-o tigaie pentru grătar sau una cu fund gros, care nu lipeşte. Se pune peştele în ea, cu pielea în jos şi se prăjeşte 4 minute. Se întorc cu grijă fileurile pentru a nu se rupe şi se mai lasă 2-4 minute până când devin opace şi se fărâmiţează uşor
Fileurile se pot prepara şi la grătarul din cuptor; încins la maxim, ţinându-le cam 4 minute pe fiecare parte. Se toarnă câte o lingură de sos pe fiecare farfurie, se aşază fileurile cu pielea în sus şi se servesc.
Chefal rosu cu sos provensal
Poftă bună!