Cremă delicioasă de sparanghel
PrinteazaO reteta de crema delicioase de sparanghel din: sparanghel verde, unt, faina, supa de legume, galbenus, smantana, paine de toast si sare.
- 500 g sparanghel verde
- 60 g unt
- 1 linguriţă de făină
- 2 l supă de legume
- 1 gălbenuş
- 2 linguri de smântână
- 2 felii de pâine de toast
- sare
Mod de preparare:
Treceţi sparanghelul sub un jet de apă rece, aruncaţi partea finală tare a tulpinei şi tăiaţi-l bucăţele. Daţi-I în câteva clocote în apă cu puţină sare, scurgeţi-l şi lăsaţi-l deoparte. Intr-o cratiţă de mărime potrivită, topiţi 40 g unt şi turnaţi făina peste el. Amestecaţi continuu timp de 2 minute, având grijă să nu se formeze cocoloaşe.
Turnaţi în cratiţă supa fierbinte, puţin câte puţin, continuând să amestecaţi. Când dă în clocot, adăugaţi bucăţelele de sparanghel opărite, lăsând deoparte câteva vârfuri pentru ornat. Fierbeţi supa la foc foarte mic 40 de minute, amestecând des, ca să nu se prindă.
Intre timp, tăiaţi pătrăţele pâinea de toast prăjită şi rumeniţi-o puţin într-o tigaie cu restul de unt. într-un castronaş, bateţi bine gălbenuşul cu smântână, punând şi puţină sare.
Luaţi de pe foc cratiţa şi mixaţi preparatul până obţineţi o compoziţie mai curând subţire, la care adăugaţi joul bătut cu smântână. Amestecaţi energic cu un tel, să se omogenizeze bine toate ingredientele.
Turnaţi crema în castronele, ornaţi-le cu vârfurile de sparanghel păstrate şi cu câteva crutoane. Serviţi supa fierbinte ori călduţă.
Cremă delicioasă de sparanghel
Poftă bună!