Mâncarea sănătoasă şi meniurile exotice, printre tendinţele verii în România şi în lume – studiu
PrinteazaMâncarea sănătoasă şi meniurile exotice, comandate la restaurant pe baza a cât mai multe informaţii cerute înainte, sunt tendinţele acestei veri în consumul alimentar, potrivit unor studii realizate la nivel global şi în România de Unilever Food Solutions, informează un comunicat.
Mâncarea sănătoasă şi meniurile exotice, comandate la restaurant pe baza a cât mai multe informaţii cerute înainte, sunt tendinţele acestei veri în consumul alimentar, potrivit unor studii realizate la nivel global şi în România de Unilever Food Solutions, informează un comunicat.
Studiile Unilever Food Solutions arată că oamenii iau decizii bune şi reuşesc să găsească alternative sănătoase şi gustoase atunci când vine vorba de gătitul acasă, însă în cazul meselor servite în oraş se petrece un blocaj, pus pe seama faptului că oamenii nu-şi pot da seama din meniu dacă preparatele au fost gătite sau nu sănătos. Soluţia ar fi aceea ca cei care mănâncă în oraş să îndrăznească să ceară chelnerilor informaţii despre ce urmează să comande.
Studiile realizate arată că cei care obişnuiesc să mănânce în oraş vor să fie cât mai bine informaţi, în special cu privire la locul din care vin ingredientele conţinute de mâncarea pe care o comandă şi despre modul de preparare al mâncării. Doresc, apoi, să evalueze într-un mod cât mai riguros aportul nutritiv al ingredientelor din mâncarea pe care o comandă.
Raportul Global cu privire la meniuri, realizat în aprilie 2011 de divizia specializată în soluţii gastronomice a companiei Unilever, arată că există un trend mondial în ceea ce priveşte interesul pentru mâncarea sănătoasă. Pentru Raportul Global Unilever Food Solutions “Ce conţine mâncarea dumneavoastră?” au fost intervievate 3.500 de persoane care servesc masa în oraş cel puţin o dată pe săptămână. Dintre acestea, 87% spun că ar alege preparate mai sănătoase atunci când mănâncă în oraş, dacă ar cunoaşte valorile nutriţionale ale acestora. Au răspuns astfel 49% dintre germani, 72% dintre ruşi şi 77% dintre respondenţii turci.
Unul dintre studiile realizate în România de Unilever Food Solutions, legat de obiceiurile de consum ale românilor (Studiul “Out of home consumption habits”, realizat de Synovate pentru Unilever Food Solutions, în martie 2011), arată că femeile sunt mai interesate decât bărbaţii de mâncarea sănătoasă. Bărbaţii români mănâncă la localuri fast food (ex. chebap, shaorma etc.) şi cantine şi preferă carnea de porc, pe când femeile mănâncă în oraş mai degrabă salate şi deserturi şi preferă pastele, salata bulgarească, prăjiturile şi salata de fructe.
“O masă sănătoasă înseamnă în primul rând echilibru. În funcţie de masa din zi pe care o luăm în oraş, putem alege unul sau mai multe feluri de mâncare: tradiţia românească, care înseamnă o supă sau o ciorbă la felul 1 şi o combinaţie între carne, amidonoase şi legume la felul 2, este bună, cu condiţia să alegem echilibrat felurile de mâncare. O ciorbă de văcuţă grasă, eventual cu smântână, se completează bine cu un grătar de pui slab sau de peşte, orez şi o porţie de salată verde sau de varză”, spune Rodica Tenu, nutriţionist Unilever Food Solutions. O masă ideală ar fi compusă din legume în stare crudă sau preparate în aşa fel încât să rămână puţin crocante, uleiuri vegetale în locul grăsimilor animale, peşte sau carne slabă în loc de carne grasă, garnitură (cartofi, orez, paste), preparată preferabil prin fierbere sau la cuptor, nu prin prăjire, precizează nutriţionistul.
“Pentru o alimentaţie echilibrată, masa de prânz ar trebui să se încadreze între 700 şi 1.000 kilocalorii, iar cina să nu depăşească 400 de kilocalorii. Nu e bine ca desertul să treacă de 100 de kilocalorii, o alegere potrivită în acest sens e îngheţata, în special cea pe bază de lapte. În rest, e bine să-l întrebi pe chelner cum sunt preparaţi cartofii din garnitură (la cuptor sau la tigaie, în ulei) sau dacă tipul de carne preferat e făcut la grătar sau în tigaie. După aceea, mingea e la tine”, adaugă nutriţionistul.
Potrivit aceloraşi studii ale Unilever Food Solutions, vara lui 2011 este una a poftelor exotice. Unul din patru britanici preferă mâncarea indiană, o treime din americani aleg să comande mâncare mexicană atunci când iau masa în oraş, iar mâncarea chinezească se află în topul preferinţelor a 23% dintre germani.
În România, potrivit studiului realizat în martie în sud-estul şi nord-vestul ţării, este preferată mâncarea exotică, în mod special mâncarea chinezească şi mâncarea din restaurantele mixte.
“Un meniu exotic sănătos trebuie să conţină cât mai multe legume, preferabil doar uşor preparate, verdeţuri, peşte sau fructe de mare, carne slabă (preparată la grătar sau înăbuşită – nu prăjită). Mâncărurile exotice sunt, în general, pline de culori, care provin dintr-un univers de legume, verdeţuri, ierburi aromatice şi mirodenii care stimulează secreţiile gastrice şi ajută digestia. Legumele colorate sunt bogate în antioxidanţi, vitamine, minerale şi fitonutrienţi. (…) Foarte atente trebuie să fie persoanele cu alergii alimentare, când comandă un meniu exotic, să se asigure că preparatul pe care îl comandă nu conţine ingrediente cu efect alergogen”, mai spune Rodica Tenu.
Nutriţioniştii şi bucătarii Unilever Food Solutions precizează că un meniu comandat la restaurant este o alegere sănătoasă dacă are: o sursă de vitamine şi minerale (legume); o sursă de grăsimi bune sau chiar grăsimi esenţiale Omega 3 şi 6 (peşte gras, ulei vegetal, margarină de calitate sau seminţe oleaginoase); o sursă de proteine cu valoare biologică ridicată (peşte, pui, vită, muşchi de porc); proteine vegetale (mazăre, linte, soia), carbohidraţi cu eliberare lentă (orez, cartofi, paste, pâine integrală). În loc de sucuri îndulcite sunt recomandate apa, limonada sau ceaiul, iar dacă se foloseşte miere pentru a îndulci ceaiul, trebuie ştiut că aceasta se adaugă în ceai după ce acesta se răceşte (de preferinţă sub 40 de grade Celsius).
Articol preluat de aici.