Fara sare
PrinteazaVara, e bine să eviţi consumul de sare pentru a preîntâmpina retenţia de apă. Deşi sunt recomandate 7 g de sare pe zi, acestea nu se socotesc ca provenind doar din solniţă, ca adaos în mâncare. Toate alimentele, chiar şi legumele, conţin sare în mod natural.
Dacă suferi de afecţiuni cardiace, cu atât mai mult trebuie să fii atent la sare. La început, îţi va fi greu, însă cu timpul te vei obişnui cu un gust mai puţin sărat. Iar ca mâncarea să aibă totuşi gust şi s-o consumi de plăcere, nu doar de nevoie, iată care sunt principalele condimente ce pot suplini gustul sării: în primul rând, plantele aromatice, luate separat, apoi amestecurile cu miros intens.
Mărarul, cimbrul şi tarhonul sunt cele mai la îndemână. Aceeaşi eficienţă o au piperul, ceapa