Imunitatea pentru iarnă se pregăteşte din toamnă
Printeaza
Puneţi în cămară multe fructe de pădure uscate, murături şi magiunuri pe care să le consumaţi constant în sezonul rece.A rămas mai puţin de o lună până la sezonul virozelor obişnuite, iar pericolul gripei porcine nu a dispărut nici el, aşa că nu strică să fiţi prevăzători şi să vă puneţi imunitatea la punct.
Cel mai simplu mod este să vă încărcaţi cămara aşa cum făceau bunicii pe vremuri. Printre cele mai importante stimulente ale imunităţii sunt ceaiul de afine şi cel de cătină.
Fructele (merele, perele şi prunele uscate) ajută şi ele la întărirea capacităţii de apărare a organismului, iar murăturile nu ar trebui să vă lipsească de pe rafturi.
Ceaiurile de afine şi cătină sunt antivirale şi antibacteriene
Afinele sunt bogate în antioxidanţi naturali care întăresc nu doar sistemul imunitar, ci şi peretii vaselor de sânge, având rol de protecţie cardiovasculară. Pe lângă antioxidanţi, afinele mai conţin proteine, calciu, potasiu, fier, caroten.
„Spre deosebire de zonele tropicale, în zona temperată în care trăim, accesul populaţiei la fructele exotice este mai redus. De aceea, vă recomand să vă asiguraţi provizii cu fructe de pădure, lucru pe care încă îl mai puteţi face doar în această lună. Puteţi aduna sau cumpăra afine, cătină, mure, merişor, măceşe, porumbe, fructe de soc”, a sugerat profesorul Ovidiu Bojor, doctor farmacist şi membru al Academiei de Ştiinţe Medicale.
Şi cătina poate fi uscată şi folosită la prepararea ceaiurilor în sezonul rece. „Conţine vitamina C, săruri minerale şi un ulei excepţional, cu acţiune cicatrizantă, imunomodulatoare, imunostimulatoare, antivirală şi antibacteriană”, a adăugat profesorul Gheorghe Mencinicopschi, specialist în alimentaţie la Institutul de Cercetări Alimentare din Bucureşti.
Pentru a fi eficientă, cătina ar trebui uscată în casă (nu la soare), pe grătare din lemn, iar fructele ar trebui vânturate din când în când pentru a nu prinde râncezeală. Ca şi fructele proaspete, prunele, perele şi merele uscate conţin vitamine şi săruri minerale.
„Este păcat să mâncaţi fructe aduse de la sute de kilometri distanţă, când le aveţi la îndemână pe cele indigene, ce pot fi preparate tradiţional”, consideră Mencinicopschi.
Prunele pot fi folosite şi la prepararea magiunului, fără adaos de zahăr, un aliment cu puternice efecte antioxidante.
Murăturile sunt alte alimente potrivite pentru stimularea imunităţii. „In diferent că veţi conserva gogonele, castraveţi sau varză, încercaţi să utilizaţi doar sare pentru a le menţine nealterate”, sugerează Mencinicopschi. Conservarea cu oţeturi industriale şi fixuri de murături distruge din proprietăţile sănătoase ale acestora. Hipertensivii ar trebui să evite murăturile sau să le spele bine de sare.