File de cod cu ciuperci
PrinteazaO reteta de file de cod cu ciuperci din: fileuri de cod, ciuperci de padure, cartofi, frunze de spanac, salata, usturoi, ulei de masline, seminte de chimen, marar, patrunjel, sare si amestec de piper
- 4 fileuri de cod
- 400g ciuperci de pădure: bureţi, mânătărci, gălbiori
- 200g cartofi
- frunze de spanac
- salată
- 2 căţei de usturoi
- 2 linguri ulei de măsline
- 1 linguriţă seminţe de chimen
- mărar
- pătrunjel sau tarhon
- sare
- amestec de piper proaspăt măcinat
Mod de preparare:
Curăţaţi fileurile de eventualele oscioare rămase de la filetare, ştergeţi-le cu un şervet, condimentaţi-le cu sare şi piper proaspăt măcinat şi prăjiţi-le în ulei pe ambele părţi.
Scoateţi-le apoi pe şerveţele pentru a înlătura grăsimea de prisos. Curăţaţi cartofii şi fierbeţi-i în apă cu sare şi cu chimen.
Când sunt gata, scurgeţi-i de apă şi presăraţi peste ei mărar, tarhon sau pătrunjel verde tăiat. Curăţaţi ciupercile, lăsaţi-le întregi pe cele mici şi tăiaţi-le în felii pe cele mari şi căliţi-leîn ulei, condimentate cu sare.
Prăjiţi în ulei usturoiul tăiat în feliuţe, apoi eliminaţi-l şi puneţi în uleiul aromat frunzele alese, de spanac, salată sau rucola. Căliţi-le 3 minute, apoi luaţi vasul de pe foc. Serviţi fileul de peşte aşezat pe un pat din cartofi, ciuperci şi frunze călite.
File de cod cu ciuperci
Pofta buna!