Secrete la borcan (muraturi)
PrinteazaOricum alegi sa le prepari, legumele murate dau un gust delicios oricarui fel de mancare.
Legumele sau fructele puse la murat în saramură sunt mai gustoase şi chiar mai sănătoase decât alte varietăţi, întrucât îşi păstrează o parte mai mare din conţinutul de vitamine. Fie că pui la murat castraveţi, pepene, gogonele, varză sau conopidă, ai nevoie de apă, sare (o lingură cu vârf la un litru) şi câteva condimente (piper boabe, muştar, dafin).
Se pune apa la fiert alături de condimente, iar după ce dă în clocot, se ia de pe foc, se lasă câteva minute şi se adaugă fierbinte în borcane, peste legumele asezonate cu cimbru, usturoi, morcovi sau ce-ţi pofteşte inima.
Zeama de oţet
Pentru cine preferă gustul un pic mai înţepător al castraveţilor muraţi în oţet, variantele de preparare a zemei sunt multe – de la cea clasică (conţine doar apă, sare şi oţet) până la varietăţile cu aromă dulceagă, dacă preferi să adaugi zahăr sau, mai sănătos, miere (cam 100 de grame la un litru de apă).
Sfaturi:
E musai ca sarea să fie grunjoasă, nicidecum iodată, pentru că înmoaie murăturile. Oţetul trebuie să fie natural, din vin, şi să nu aibă mai puţin de 9 grade. Dacă foloseşti saramură sau zeamă de oţet fierbinte, înfăşoară borcanele din sticlă în cârpe umede, ca să nu plesnească. Sau pune două cuţite în cruce sub aceste recipiente.
Incoming search terms:
- harbuji murati