Semifreddo de orez cu sos de ciocolată

Printeaza

O reteta delicioasa de semifreddo de orez cu sos de ciocolata din: orez, lapte, smantana dulce, zahar, galbenusuri, rom, pastai de vanilie, lamaie si ciocolata menaj.

Ingrediente:Semifreddo de orez cu sos de ciocolată

pentru semifreddo:

  • 100 g orez
  • 400 ml lapte
  • 300 ml smântână dulce
  • 100 g zahăr
  • 3 gălbenuşuri
  • 1 păhărel cu rom
  • 2 păstăi de vanilie
  • 1 lămâie

pentru sos:

  • 150 g ciocolată menaj
  • 1 păhărel rom
  • 1/2 pahar apă

pentru decor:

  • 30 g ciocolată menaj

 

Mod de preparare:

Pune laptele la fiert împreună cu păstăile de vanilie şi coaja rasă de la lămâie. Când clocoteşte, adaugă orezul şi lasă-l să fiarbă circa 30 de minute, până când absoarbe tot laptele.

Lasă-l să se răcească. Intre timp, pune gălbenuşurile, zahărul şi romul într-un castron şi bate-le cu telul, la bain-marie, până când obţii o compoziţie spumoasă, apoi las-o să se răcească.

Amestecă orezul cu compoziţia de ouă şi cu smântână bătută, toarnă totul într-o formă de aluminiu (sau în forme individuale) şi dă-o la frigider cel puţin 3 ore.

Cu puţin timp înainte de a servi desertul, fărâmiţează ciocolata, pune-o într-o crăticioară cu fundul gros şi topeşte-o la foc mic.

Toarn-o într-un castron, adaugă romul şi apa, amestecând continuu până la obţinerea unui sos omogen.

Răstoarnă preparatul din formă pe un platou. Toarnă peste el sos de ciocolată şi decorează cu ciocolată rasă ori sfărâmată.

Semifreddo de orez cu sos de ciocolată

Semifreddo de orez cu sos de ciocolată

Pofta buna!

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.