Basboosa
PrinteazaO reteta de basboosa din: gris, unt, zahar, iaurt, migdale si drojdie.
- 500 g gris
- 3 linguri unt topit
- 300 g zahar
- 250 g iaurt
- migdale decojite
- 1/2 lingurita drojdie
Mod de preparare:
Amestecă iaurtul cu zahărul într-un castron, apoi adaugă grisul. Incorporează untul şi drojdia şi pune compoziţia într-un vas ceramic uns cu unt. împarte-o în porţii pătrate şi lasă-o să se odihnească 4 ore.
Pune prăjitura în cuptorul încins la 180° C şi ţine-o până când începe să se rumenească (circa 30 de minute).
Aşază câte o migdală pe fiecare bucată, taie-o din nou pe urmele tăieturii iniţiale şi pune din nou preparatul în cuptor până când capătă crustă. Scoate basboosa din cuptor, las-o să se răcească şi serveşte-o.
Poţi servi preparatul cu un sirop făcut din 100 ml apă, 100 g zahăr şi zeama de la o lămâie. Dizolvă zahărul în apă caldă şi fierbe-l la foc mic până când se îngroaşă (circa 3 minute). Incorporează zeama de lămâie, ia-l de pe foc, lasă-l să se răcorească şi toarnă-l peste prăjitură.
Basboosa
Pofta buna!